Sarri vrea să aducă un star din Premier League lângă Cristiano Ronaldo! Juventus îl poate lua liber de contract
14.02.2020, 16:16Chelsea l-a transferat pe Hakim Ziyech de la Ajax, dar putea pierde, potrivit informațiilor apărute în presa din străinătate, alți patru jucători, printre care și Willian (31 de ani). Brazilianul nu duce însă lipsă de oferte.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce Barcelona și-a manifestat interesul pentru internaționalul sud-american, se pare că și Juventus va încerca să-l aducă pe jucătorul intrat în ultimele șase luni de contract cu Chelsea, anunță englezii de la Mirror. Un plus în mutarea lui Willian la Torino ar fi că acesta a mai fost antrenat de Maurizio Sarri în sezonul precedent, pe Stamford Bridge.
Nu e exclus ca Willian să rămână, totuși, la Chelsea. Londonezii îi oferă un contract valabil pe încă un sezon, dar acesta vrea, potrivit sursei citate, o înțelegere pe doi ani.
Ziyech, la Chelsea pentru 40 de milioane de euro
Olandezii au anunțat și suma de transfer pe care o vor plăti londonezii în schimbul lui Ziyech. În primă fază, Ajax va încasa 40 de milioane de euro în schimbul unuia dintre cei mai importanți jucători, iar suma poate ajunge la 44 de milioane în funcție de bonusurile din contract.
Ziyech, care mai avea contract cu Ajax până în 2022, are cifre impresionante în acest sezon pentru Ajax în toate competițiile. Opt goluri și 21 de pase decisive a bifat marocanul în cele 30 de partide pentru olandezi.
- Potrivit Transfermarkt, Ziyech este cotat la 50 de milioane de euro.
- În sezonul precedent, Ziyech a cucerit cu Ajax campionatul, Cupa și Supercupa
Etichete: chelsea , juventus , barcelona , willian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...