Sampdoria - Empoli 1-1. Echipa lui Răzvan Marin rămâne în Serie A! Nota primită de mijlocașul român
articol scris de Digi Sport16.05.2023, 00:19
Empoli, cu Răzvan Marin integralist, a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul din deplasare cu Sampdoria, în etapa cu numărul 35 din Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Empoli a scăpat de grijile retrogradării, cu trei etape înainte de finalul sezonului
După rezultatul de la Genova, Empoli și-a asigurat menținerea în prima ligă italiană pentru sezonul 2023-2024.
Sampdoria a deschis scorul în minutul 34, prin Alessandro Zanoli. Empoli a dat lovitura în minutul 90+3, prin rezerva Roberto Piccoli.
Pentru prestația în acest meci, Răzvan Marin a primit nota 6 din partea site-ului tuttomercatoweb.com, care a menționat: “Zanetti i-a oferit cheile liniei de mijloc și a încercat câteva șuturi de la distanță. A fost singurul jucător care și-a păstrat luciditatea până la finalul meciului”.
Răzvan Marin a primit nota 7,3 din partea site-ului flashscore.com, una dintre cele mai mari note dintre jucătorii de la Empoli.
Cu trei etape rămase de disputat, Empoli ocupă locul 14 în Serie A, cu 39 de puncte. Ocupanta primului loc retrogradabil, Verona, are 30 de puncte și nu o mai poate depăși pe Empoli.
Răzvan Marin (26 de ani) a reușit două goluri și patru pase decisive în acest sezon din Serie A, în 33 de meciuri.
Mijlocașul român este împrumutat de la Cagliari până în vara acestui an, iar Empoli are opțiunea unui transfer definitiv.
Clasamentul în Serie A
Etichete: serie a , sampdoria , empoli , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...