Salariul cu care AS Roma l-a convins pe Paulo Dybala
articol scris de Digi Sport17.07.2022, 08:22
Paulo Dybala (28 de ani) este liber de contract de la începutul acestei luni, iar acum este foarte aproape să ajungă la AS Roma, acolo unde a fost dorit insistent de Jose Mourinho (59 de ani).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Salariul cu care AS Roma l-a convins pe Paulo Dybala
Potrivit celor de la Tuttomercatoweb, Paulo Dybala va încasa la AS Roma un salariu în valoare de 6 milioane de euro anual, sumă la care ar urma să se adauge și anumite bonusuri.
În perioada petrecută la Juventus, argentinianul încasa cel mai mare salariu din Serie A, 13.36 milioane de euro pe an / brut. Tocmai din cauza pretențiilor financiare solicitate, argentinianul nu a mai continuat în tricoul "Bătrânei Doamne", asta deși cele două părți au negociat mai multe luni.
Astfel, pentru a-și găsi cât mai repede un club în această vară, Dybala a fost nevoit să își reducă pretențiile financiare. Interesant este că și Napoli i-a oferit fotbalistului un salariu în valoare de 6 milioane de euro, însă acesta a ales-o în cele din urmă pe AS Roma, datorită proiectului prezentat de Mourinho.
Italienii anunță că Paulo Dybala s-a înțeles cu AS Roma
Inter, Napoli, Arsenal, Tottenham sau AC Milan sunt doar câteva dintre formațiile care au fost în cursa pentru semnătura lui Paulo Dybala, însă ”câștigătoarea” este alta. Potrivit unui important jurnalist italian, AS Roma va fi echipa la care va evolua argentinianul începând cu sezonul 2022/2023.
”S-a făcut! Fotbalistul argentinian va îmbrăca tricoul giallorossilor. Informația a venit de la un om important din conducere”, a scris Ilario Di Giovambattista pe contul său de Twitter.
Se pare că atacantul a fost convins în principal de către Jose Mourinho, care i-a prezentat proiectul de pe Stadio Olimpico, iar fotbalistul a decis că i s-ar potrivi în acest punct al carierei.
AS Roma are ambiții mari, după ce clubul a fost preluat de către omul de afaceri american Dan Friedkin în vara lui 2020.
De altfel, romanii au cucerit sezonul trecut primul titlu european din istoria lor, după ce s-au impus în finala Conference League în fața lui Feyenoord, scor 1-0.
Etichete: as roma , paulo dybala , salariu dyvala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...