Salariile din Serie A sunt în creştere. De Rossi şi Mancini, cel mai bine plătiţi
06.09.2015, 18:50Daniele De Rossi este cel mai bine plătit jucător din Serie A TIM, în timp ce Roberto Mancini primeşte cel mai mare salariu dintre antrenorii din campionatul italian, potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Senzaţia că Serie A TIM a depăşit perioada de criză din ultimii ani, confirmată de faptul că echipele italiene au cheltuit peste 600 de milioane de euro pe transferuri în această vară, este întărită şi de creşterea fondului de salarii.
Astfel, cele 20 de cluburi din prima ligă italiană plătesc în total salarii de 882 de milioane de euro, o creştere de 33 de milioane faţă de sezonul precedent.
Totuşi, recordul stabilit în 2011, când totalul salariilor a fost de 1,1 miliarde de euro, este încă departe.
Campioana Juventus plăteşte cele mai mari salarii - 124 de milioane de euro. Torinezii sunt urmaţi de AS Roma (113 milioane euro), AC Milan (101 milioane euro), Inter Milano (94 milioane euro) şi Napoli (74 milioane euro).
La polul opus se află debutantele Frosinone (8 milioane euro) şi Carpi (13 milioane euro).
Totalul salariilor plătite de fiecare club şi cel mai bine plătit jucător din fiecare echipă
Mijlocaşul celor de la AS Roma, Daniele De Rossi, este cel mai bine jucător din Serie A TIM, cu un salariu anual de 6,5 milioane euro. Fotbalistul de 32 de ani este urmat în acest top de argentinianul Gonzalo Higuain (Napoli; 5,5 milioane euro) şi de francezul Paul Pogba (Juventus; 4,5 milioane euro).
În ceea ce priveşte clasamentul antrenorilor, lider este tehnicianul celor de la Inter Milano, Roberto Mancini, care primeşte 4 milioane de euro pe sezon.
Massimiliano Allegri, care a realizat dubla campionat-Cupă şi a jucat finala Ligii Campionilor cu Juventus în sezonul trecut, are un salariu de 3,5 milioane euro, în timp de Rudi Garcia încasează 2,8 milioane de euro de la Roma.
Sinisa Mihajlovic are un salariu de 2 milioane de euro la MIlan, dublu faţă de antrenorii de la Lazio, Stefano Pioli, şi Fiorentina, Paulo Sousa.
Tehnicianul lui Vlad Chiricheş de la Napoli, Maurizio Sarri, primeşte doar 800.000 de sezon, în timp ce Walter Zenga are un salariu de 700.000 de euro la Sampdoria.
Cu doar 200.000 de euro anual, Marco Giampaolo (Empoli) este antrenorul cu cel mai mic salariu din Serie A TIM.
Etichete: roberto mancini , daniele de rossi , salarii serie a , serie a timp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...