Ronaldo, primul pas dintr-un plan pe termen lung. Cum influenţează Cristiano strategia lui Juventus
18.09.2018, 09:50Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus este important pentru campioana Italiei nu doar din punct de vedere sportiv. Prezenţa unui star global în echipă îi ajută pe şefii bianconerilor să negocieze altfel viitoarele contracte de sponsorizare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Obiectivul pe termen scurt al oficialilor torinezi este ca echipa lui Massimiliano Allegri să-şi consolideze locul în elita europeană, iar pentru asta e nevoie de câştigarea trofeului UEFA Champions League, pe care Juve îl aşteaptă din 1996.
Însă achiziţionarea lui Ronaldo reprezintă doar un prim pas dintr-un plan cu bătaie mai lungă. Atât sportiv, cât şi financiar. Transferul portughezului deja a aruncat cifrele în aer din punct de vedere economic, iar fotbalistul de 33 de ani este aşteptat să fie decisiv şi în Liga Campionilor, competiţie în care liderul din Serie A a jucat de două ori finala în precedentele patru sezoane.
Până atunci, Cristiano contribuie la bugetul clubului. Financial Times susţine că venirea lusitanului la campioana Italiei permite clubului să-şi renegocieze contractele de sponsorizare. Astfel, conducătorii lui Juve discută deja cu sponsorul tehnic, Adidas, pentru a obţine un acord mai bun. Lucru valabil şi în cazul sponsorului principal, Jeep.
"În general, valoarea veniturilor comerciale ale bianconerilor ar putea creşte în următoarele trei sezoane de la 114 milioane de euro la 235 de milioane", notează sursa citată.
Jurnaliştii britanici amintesc că Juve primeşte aproximativ 40 de milioane de euro în fiecare an de la Adidas şi Jeep, o diferenţă imensă faţă de Manchester United, de exemplu, care are asiguraţi 156 de milioane de euro de la Adidas şi Chevrolet.
"Ronaldo poate ajuta la reducerea acestei diferenţe", e concluzia Financial Times.
Între timp, preşedintele Andrea Agnelli gândeşte deja în perspectivă: "Trebuie să fim capabili să-l aducem pe următorul Cristiano, dar la 25 de ani. Planificăm, unul după altul, ultimii paşi rămaşi până să devenim numărul 1".
Etichete: serie a , juventus , cristiano ronaldo , liga campionilor , andrea agnelli , uefa champions league , ronaldo juventus , cristiano ronaldo juventus , ronaldo juventus liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...