Video Ronaldo, primul marcator din era Pirlo! Cum a arătat echipa lui Juventus la debutul noului antrenor
articol scris de Digi Sport13.09.2020, 15:07
Juventus se pregătește pentru noul sezon din Serie A, iar campioana Italiei a disputat astăzi primul meci amical înaintea noii stagiuni.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu Andrea Pirlo pe banca tehnică, Juventus a trecut clar de Novara, formație din Serie C, scor 5-0. Primul gol a fost semnat de Cristiano Ronaldo, care a revenit la echipă după meciurile naționalei Portugaliei.
Juventus - Novara 5-0. Ronaldo, primul marcator din era Pirlo!
Lusitanul a înscris în minutul 20, după o combinație rapidă cu suedezul Dejan Kulusevski, sosit la echipă în această vară, după un împrumut la Parma.
În partea secundă, după ce Andrea Pirlo a schimbat întreaga echipă, Juventus a mai punctat de patru ori. Aaron Ramsey, Marjo Pjaca și tânărul Manolo Portanova, ultimul cu o dublă, au fost cei care au reușit să înscrie pentru un succes clar al torinezilor.
Cu ocazia acestui amical a fost consemnat și debutul lui Arthur, mijlocaș sosit în această vară de la FC Barcelona.
- Echipa lui Juventus la meciul cu Novara: Szczesny (46 'Buffon); Danilo (62 'Rugani), Bonucci (46' Demiral), Chiellini (46 'Pellegrini) - Cuadrado (62 'Portanova), McKennie (46' Arthur), Rabiot (46 'Bentancur), Alex Sandro (62' De Sciglio) - Ramsey (62 'Nicolussi Caviglia) - Kulusevski (46 'Pjaca), Ronaldo (46' Douglas Costa)
Juventus va debuta în noul sezon peste fix o săptămână. Formația lui Andrea Pirlo se va duela în prima etapă cu Sampdoria, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: serie a , juventus , cristiano ronaldo , novara , andrea pirlo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...