Video Ronaldo pleacă din Portugalia, deși este infectat. Tratamentul special de care vrea să beneficieze starul lui Juventus
articol scris de Digi Sport14.10.2020, 16:45
Cristiano Ronaldo a fost depistat cu noul coronavirus, marți, în timp ce se afla în cantonamentul naționalei Portugaliei, iar starul lui Juventus intenționează să revină în Italia, unde să rămână în izolare pentru 10 zile.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UPDATE 17:30: Ambulanța este pregătită la aeroportul din Torino pentru a-l prelua imediat pe Cristiano Ronaldo. Portughezul va fi transportat la domiciliu, unde va rămâne în izolare.
Deși normele sanitare prevăd ca persoanele infectate să nu poată călători, Ronaldo a venit cu un plan prin care vrea să le demonstreze autorităților că se poate întoarce la Torino în maximă siguranță, respectând toate regulile impuse.
Cristiano Ronaldo pleacă din Portugalia, deși are COVID-19. Tratamentul special de care vrea să beneficieze starul lui Juventus
Italienii de la Gazzetta Dello Sport scriu că Ronaldo ar fi părăsit deja cantonamentul Portugaliei și va pleca foarte curând spre Torino cu un avion privat. După aterizarea în Italia, atacantul ar urma să fie preluat de o ambulanță și dus până la vila sa, unde să își petreacă cele 10 zile de izolare.
Autoritățile din Italia au decis să reducă perioada de izolare de la 14 la 10 zile, scrie Football Italia, care adaugă că Ronaldo va rata cel puțin două meciuri ale lui Juventus: cel cu Crotone, din Serie A, programat pe 17 octombrie, și cel cu Dinamo Kiev, din Liga Campionilor, de la data de 20 octombrie.
Ce meciuri ratează Cristiano Ronaldo după ce a fost depistat cu COVID-19
De asemenea, Cristiano Ronaldo ar putea rata și duelul cu Hellas Verona din campionat, dar și reîntâlnirea pe gazon cu Lionel Messi.
Juventus primește vizita Barcelonei pe 28 octombrie, în a doua etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor, iar protocolul UEFA ar putea face ca portughezul să nu fie eligibil.
Concret, conform normelor sanitare stabilite de forul continental, un fotbalist poate evolua într-o partidă din Champions League sau Europa League dacă a fost negativ la testul COVID-19 cu șapte zile înaintea disputării jocului.
Astfel, ca Ronaldo să poată evolua cu Barcelona, trebuie să aibă un rezultat negativ la testul COVID-19 pe 21 octombrie.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , portugalia , torino , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...