”Ronaldo: între Max Allegri și Șeici!” Ce scrie presa italiană despre viitorul portughezului
articol scris de Digi Sport29.06.2021, 14:43
Portugalia a fost eliminată de la EURO 2020, iar oficialii de la Juventus speră acum că răspunsul lui Cristiano Ronaldo în privința viitorului său va veni în curând.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Jucătorului de 36 de ani i-a mai rămas un an de contract la clubul din Torino , dar în ultima perioadă s-a discutat despre o mutarea a fotbalistului portughez.
”Ronaldo: între Max Allegri și Șeici!” Ce scrie presa italiană despre viitorul portughezului
Cristiano Ronaldo nu a reușit să cucerească un nou titlu alături de ”Bătrâna Doamnă” și a avut parte de eșec și alături de echipa națională a Portugaliei, la EURO 2020, după ce a fost eliminată în optimile de finală de Belgia, după ce a fost învinsă cu scorul de 0-1.
Potrivit Tuttosport, jucătorul portughez îi va anunțat pe oficialii ”Bătrânei Doamne” cu privire la intențiile sale în următoarele zile. Aceeași sursă precizează că Paris Saint Germain și Manchester United sunt foarte interesate de serviciile lui CR7 și așteaptă și ele decizia portughezului.
Se pare că United vrea să îl aducă înapoi pe Ronaldo pe Old Trafford, dar PSG le-ar putea pune probleme diavolilor roșii. Clubul de pe Parc des Princes este pregătit să îl oferteze pe atacantul care este unul dintre cei mai mari marcatori din Europa.
”Ronaldo: între Max Allegri și Șeici”, au scris cei de la Tuttosport, referindu-se la patronul de la PSG,Tamim bin Hamad Al Thani.
La conferința de presă premergătoare meciului dintre Portugalia și Ungaria de la EURO 2020, Cristiano Ronaldo a fost întrebat dacă va continua la Juventus și sezonul următor sau va căuta o altă provocare. Răspunsul lui Ronaldo nu a fost concret, însă fotbalistul a declarat că ”ce va urma va fi cel mai bun lucru” pentru el.
”Am jucat la nivel maxim ani de zile. Nu mai am 18 sau 19 ani când nu dormeam noaptea, gândindu-mă la viitorul meu. Acum am 36 de ani și ce va urma va fi cel mai bine pentru mine.
Cristiano Ronaldo, aproape de PSG
Presa internațională scrie tot mai mult despre o plecare a starului lusitan de la Juventus, grupare cu care mai are contract un an. Manchester United și PSG sunt cele două opțiuni, iar Marca scrie că Ronaldo este foarte aproape de vicecampioana Franței. Agentul său, Jorge Mendes, va merge în Italia pentru a negocia plecarea de la Juve, astfel că aventura lui CR7 în Serie A va lua sfârșit.
PSG este favorită să obțină semnătura lui Cristiano Ronaldo: este una dintre puținele echipe din lume care își permite să-i ofere un contract pe 2 ani, cu un salariu uriaș: 30 de milioane de euro pe sezon. Jorge Mendes va merge la Milano în zilele următoare pentru a discuta viitorul jucătorului pe care îl reprezintă.
CR7 vrea o nouă aventură, iar Juventus este gata să-l lase să plece. Cele două argumente ale torinezilor: în această vară obțin o sumă importantă de bani în schimbul lui Ronaldo - aproximativ 30 de milioane de euro - și scapă și de salariul uriaș al jucătorului. O economie de 60 de milioane de euro pentru "Bătrâna Doamnă".
Marca mai scrie că în afacerea transferului lui Cristiano Ronaldo la PSG ar putea fi implicat și Mauro Icardi, care ar urma să ajungă la Torino, ca monedă de schimb.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...