Răzvan Marin, cel mai mai bun de pe teren pentru Empoli în duelul cu Lecce. Nota primită de mijlocașul român
articol scris de Digi Sport13.04.2024, 23:24
Empoli, formație la care este legitimat Răzvan Marin (27 de ani), a pierdut, în deplasare, în fața celor de la Lecce, într-un meci din cadrul etapei a 32-a din Serie A.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Unicul gol a fost marcat de Nicola Sansone (32 de ani) în minutul 89.
În acest meci, mijlocașul român a fost integralist, iar prestația acestuia a fost apreciată.
Răzvan Marin, jucătorul de câmp cu cea mai mare notă din tabăra lui Empoli
Răzvan Marin a fost prezent pe gazon în toate minutele din duelul Lecce - Empoli (97 de minute: timp regulamentar + prelungiri) și a fost cel mai bun jucător de câmp al echipei sale. Astfel, pentru prestația sa, mijlocașul român a fost notat cu 7,1 de specialiștii Sofa Score, la egalitate cu fundașul central polonez Sebastian Walukiewicz.
Pe primul loc în trupa ”Gli Azzurri-lor” s-a aflat portarul Elia Caprile (notat cu 8), care a avut mai multe intervenții bune în fața adversarilor (Lecce a avut 7 șuturi pe poarta lui Empoli).
Dacă în prima parte a sezonului a fost mai mult lăsat pe banca de rezerve, Răzvan Marin a reușit în a doua jumătate a stagiunii să-și câștige locul în ”primul 11” și să devină un titular incontestabil.
Astfel, în ultimele 8 etape de campionat, mijlocașul român a fost titular și în 6 rânduri chiar a fost integralist.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Marin, potrivit Transfermarkt
- 26 de meciuri a jucat Răzvan Marin în acest sezon pentru Empoli și a oferit trei assist-uri
Împrumutul lui Răzvan Marin la Empoli va expira în vara anului viitor, atunci când mijlocașul român se va întoarce la Cagliari (echipă din Serie A), formație de care aparține.
Etichete: serie a , lecce , empoli , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...