Rafael Leao urmează să semneze: salariu de cinci ori mai mare decât cel actual și bonus de două milioane de euro!
articol scris de Digi Sport23.04.2023, 10:46
Rafael Leao (23 de ani) a ajuns la AC Milan în 2019, când era doar o promisiune, iar în ultimii doi ani a reușit să devină o certitudine.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Datorită evoluțiilor din ultimul sezon și jumătate, Rafael Leao a intrat în atenția marilor cluburi ale Europei, dar AC Milan nu vrea să renunțe la portughez, motiv pentru care i-a propus un nou contract.
Rafael Leao ar urma să semneze prelungirea contractului cu AC Milan
Părțile au purtat repetate runde de negocieri pentru prelungire contractului scadent în 2024, însă nu au reușit să ajungă la un acord, în principal din cauza salariului cerut de Rafael Leao.
Acum, însă, lucrurile s-au schimbat, iar jurnalistul italian Nicolo Schira a anunțat că Rafael Leao e aproape să semneze un nou contract cu AC Milan, pe un salariu imens, de 7 milioane de euro, și cu un bonus de instalare de două milioane de euro.
AC Milan s-a apropiat de solicitările financiare ale lui Rafael Leao, pentru că parcursul lung din acest sezon de UEFA Champions League, unde a ajuns în semifinale, fază a competiției în care o va întâlni pe Inter, îi asigură venituri mari.
Rafael Leao, salariu de cinci ori mai mare
Prelungirea contractului cu AC Milan îi va aduce lui Rafael Leao venituri imense, mai ales dacă sunt luate în considerare cele din contractul actual.
Concret, Rafael Leao are acum la AC Milan un salariu de ”doar” 1.5 milioane de euro, de cinci ori mai mic decât cel care i-a fost propus pentru a-și prelungi contract.
Etichete: ac milan , rafael leao , contract rafael leao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...