Radu Drăgușin, prima reacție după ce a semnat noul contract cu Juventus. Ce obiectiv și-a propus
articol scris de Digi Sport09.04.2021, 21:14
Radu Drăgușin a semnat, după luni întregi de speculații și incertitudini privind viitorul său, noul contract cu Juventus, valabil până în vara anului 2025.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La scurt timp de la anunțul oficial al lui Juventus, Radu Drăgușin a transmis, pe Instagram, un mesaj de mulțumire clubului, pentru încrederea acordată, și a anunțat că, pe termen scurt, își propune să demonstreze că merită să joace la un club de talia campioanei Italiei.
Radu Drăgușin, prima reacție după semnarea noului contract cu Juventus
”Abia așteptam să semnez noul contract cu echipa care a încrezut întotdeauna în mine. În primul rând, vreau să mulțumesc familiei mele, care mi-a fost mereu aproape, și tuturor celor care m-au ajutat să cresc zilnic.
Acum este timpul să demonstrez și să materializez încrederea pe care clubul a avut-o în mine”, a scris Radu Drăgușin, pe Instagram.
Radu Drăgușin, internațional român U21, la 19 ani, a ajuns la Juventus în 2018, de la Regal Sport. În acest sezon, stoperul a debutat la echipa de seniori a lui Juventus, după mai multe luni în care Andrea Pirlo l-a convocat pentru antrenamentele primei formații.
În actuala campanie, Radu Drăgușin a jucat patru meciuri pentru Juventus, unul în Champions League, cu Ferencvaros, unul în Serie A, cu Genoa, și alte două în Cupa Italiei, cu Genoa și Spal, în care a fost și integralist.
Etichete: radu dragusin , radu dragusin juventus , contract radu drăgușin juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...