Prima reacție a lui Massimiliano Allegri, după ce Paul Pogba a fost suspendat patru ani pentru dopaj
articol scris de Digi Sport02.03.2024, 15:39
Paul Pogba (30 de ani) a fost suspendat patru ani pentru dopaj.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La începutul lunii septembrie, Paul Pogba a fost depistat pozitiv la un test anti-doping, la finalul meciului dintre Udinese și Juventus. Francezul mai are contract cu ”Bătrâna Doamnă” până în 2026, dar nu va mai juca până în 2028.
Massimiliano Allegri: ”Pierdem un jucător extraordinar”
Massimiliano Allegri, antrenorul celor de la Juventus, a vorbit despre problema cu care se confruntă Paul Pogba. Tehnicianul ”Bătrânei Doamne” a susținut că echipa sa a pierdut un jucător important.
Juventus ocupă locul secund în Serie A, cu 57 de puncte acumulate în 26 de etape. Elevii lui Allegri se află la 12 ”lungimi” distanță față de liderul Inter Milano, 69 de puncte.
”I-am scris un mesaj ieri, sau mai bine zis alaltăieri. Îmi pare foarte rău din punct de vedere fotbalistic, pierdem un jucător extraordinar. Am avut norocul să lucrez cu el, să-l antrenez.
E greu să găsești jucători așa. Nu pot intra în fondul sentinței, sunt organe care se ocupă. Omenesc vorbind, îmi pare rău, pentru că și Paul este un băiat bun.”, a declarat Massimiliano Allegri, potrivit tuttomercatoweb.
Juventus vrea să îi rezilieze contractul lui Paul Pogba în luna iunie
Paul Pogba nu vrea să renunțe prea ușor la luptă și este decis să facă apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Juventus i-ar putea rezilia contractul fotbalistului având în vedere suspendarea primită de acesta, însă, conform celor de la Football Italia, torinezii ar dori să discute mai întâi cu agenții fotbalistului înainte de a lua o decizie în acest sens.
Italienii susțin că bianconerii i-ar putea încheia contractul în luna iunie.
- Citește și: Prima persoană care îi ia apărarea lui Paul Pogba, după ce a fost suspendat 4 ani. ”Nu-mi imaginez”
Clubul torinez îi poate rezilia contractul fotbalistului unilateral în condițiile în care suspendarea primită de fotbalist este mai mare de șase luni, însă italienii vor să aștepte până în luna iunie pentru a evita anumite sancțiuni care pot fi dictate.
Mai mult decât atât, planul torinezilor poate fi dat peste cap dacă Paul Pogba va face apel la TAS. ”Bătrâna Doamnă” ar putea fi obligată să aștepte verdictul instanței de la Lausanne pentru a lua o decizie în cazul francezului, susține FootMercato.
Etichete: dopaj , paul pogba , massimiliano allegri , suspendat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...