Preşedintele lui Sassuolo îşi ironizează echipa favorită: "Nu avem de ce să-i invidiem pe cei de la Milan"
27.01.2015, 19:42AC Milan are în început de an foarte slab, cu un singur punct obţinut în primele patru etape din Serie A disputate în 2015, rezultate în urma cărora rossoneri au căzut până pe locul 11 în clasament.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Forma foarte slabă a echipei lui Pippo Inzaghi a dat naştere la numeroase ironii, una dintre acestea venind chiar din partea preşedintelui lui Sassuolo, Giorgio Squinzi, un fan declarat al Milanului.
Întrebat de jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport dacă este interesat de achiziţionarea grupării de pe San Siro, în cazul în care actualul patron al echipei, Silvio Berlusconi, va decide să vândă, Squinzi a declarat că nu ia în calcul să facă vreo ofertă.
"Nu, eu am Sassuolo. În acest moment, jucătorii mei nu au niciun motiv să-i invideze pe cei de la Milan", a spus preşedintele echipei care ocupă locul 12 în Serie A, la un singur punct în urma rossonerilor.
În 2013, anul în care Sassuolo a promovat în premieră în prima ligă din Italia, Giorgio Squinzi îşi declara iubirea pentru Milan şi anunţa că marele său vis este să se impună în faţa Interului la Milano.
Echipa sa nu a reuşit să-i îndeplinească această dorinţă, Sassuolo fiind învinsă de fiecare dată în cele trei meciuri împotriva nerazzurrilor. Mai mult decât atât, milanezii nu au primit gol, iar în două rânduri au câştigat cu acelaşi scor, 7-0.
În schimb, Sassuolo a obţinut două rezultate memorabile în faţa celor de la Milan. În sezonul trecut, s-a impus cu 4-3, într-un meci în care Domenico Berardi a marcat de patru ori, iar în actuala stagiune, a câştigat chiar la Milano, cu 2-1, în prima etapă din 2015.
Milan s-a revanşat în optimile de finală ale Cupei Italiei, unde a învins cu 2-1, cu un gol marcat pe final de Nigel De Jong.
Rossonerri se pot califica în penultimul act din Cupa Italiei în această seară, dacă vor trece pe teren propriu de Lazio Roma, într-un meci transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, de la ora 21:45.
Etichete: program digi sport , serie a , digi sport , digisport , milan , digi sport live , sassuolo , digi sport online , giorgio squinzi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...