Planuri măreţe pentru AC Milan. Lista de achiziţii a "rossonerilor"
17.02.2017, 19:25Milan e aproape să fie preluată şi oficial de grupul chinez Sino Europe Sports, iar asiaticii au făcut deja planul de bătaie pentru sezonul viitor.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Site-ul calciomercato.com a aflat că Vincenzo Montella va fi păstrat pe banca tehnică, iar copilul-minune din poarta "rossonerilor", Gianluigi Donnarumma, va semna un nou contract cu gruparea de pe San Siro.
Noii investitori plănuiesc achiziţii pe toate posturile. Fundaşul lui Villarreal, Mateo Musacchio, este una dintre principalele ţinte. Apărătorul argentinian în vârstă de 26 de ani ar fi putea fi cumpărat pentru aproximativ 25 de milioane de euro, mai ales deoarece Musacchio nu a acceptat încă extinderea contractului cu "Submarinul galben", scadent în 2018.
Mijlocaşul lui Chelsea, "Cesc" Fabregas, este o altă ţintă a Milanului, care are şi alţi mijlocaşi centrali pe listă: Mahmoud Dahoud, care poate părăsi Borussia Monchengladbbach pentru zece milioane de euro şi e dorit şi de Dortmund, brazilianul Luiz Gustavo (Wolfsburg) şi croatul Milan Badelj (Fiorentina). Milan ar putea renunţa în schimb la Mario Pasalic.
Milanezii au mai multe variante şi la capitolul atacanţi. Coechipierul lui Ştefan Radu de la Lazio, Keita Balde, Andrea Belotti (Torino) şi Federico Bernardeschi (Fiorentina) sunt pe lista viitorilor patroni ai formaţiei din Milano.
AC Milan are 18 titluri şi şapte Cupe ale Campionilor în istorie, însă se află doar pe locul 7 în Serie A, după 24 de etape.
VEZI AICI PROGRAMUL TRANSMISIILOR
Etichete: milan , achizitii milan , investitii chinezi milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...