Pierdere grea pentru Juve înainte de Supercupa Italiei. Chiellini s-a accidentat şi va lipsi 20 de zile
30.07.2015, 20:07Veşti proaste primite de antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, cu puţin timp înainte de primul meci oficial din noul sezon, Supercupa Italiei, cu Lazio Roma, care se va disputa pe 8 august, la Shanghai, şi care va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cel mai important fundaş al campioanei Italiei, Giorgio Chiellini, s-a accidentat la coapsa dreaptă şi va fi nevoit să ia o pauză de 20 de zile, astfel că va fi indisonibil pentru duelul cu echipa la care evoluează românul Ştefan Radu.
Jucătorul de 30 de ani a părăsit terenul după doar 8 minute, în amicalul de miercuri cu Lechia Gdansk, pe care Juve l-a câştigat cu 2-1. Iniţial, se părea că accidentarea nu este una gravă, însă testele efectuate joi au arătat că internaţionalul italian va lipsi aproximativ 3 săptămâni.
În aceste condiţii, Chiellini este incert şi pentru debutul sezonului din Serie A TIM, care este programat pe 22 august. În prima etapă, Juventus va juca pe teren propriu cu Udinese.
Absenţa lui Chiellini se adaugă celei a lui Andrea Barzagli, care s-a accidentat în testul cu Borussia Dortmund, de pe 25 iulie.
Astfel, Allegri se confruntă cu mari probleme în defensivă înaintea partidei cu Lazio şi nu este exclus ca şefii bianconerilor să încerce realizarea unui transfer în apărare în zilele următoare.
Presa italiană a scris în ultima perioadă despre faptul că Juve ar fi interesată de Davide Astori, care a evoluat anul trecut la AS Roma, sub formă de împrumut de la Cagliari.
Supercupa Italiei, dintre Juventus şi Lazio Roma, se va disputa sâmbătă, 8 august, de la ora 15:00, la Shanghai. Meciul va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Etichete: serie a , juventus , lazio , supercupa italiei , giorgio chiellini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...