Petre Marin a lămurit situația lui Răzvan, după ce Cagliari a reușit să rămâne în Serie A: ”Și-a dorit mult asta”
articol scris de Digi Sport22.05.2021, 17:06
Răzvan Marin a reușit să își atingă obiectivul alături de Cagliari. Sarzii s-au salvat de la retrogradare și vor juca și în sezonul următor în Serie A.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul român ar fi dorit de echipe importante din Italia și Franța, dar Petre Marin, tatăl său și fostul jucător al FCSB-ului, spune că Răzvan se simte bine la actuala sa echipă.
Petre Marin: ”Nu cred că se pune problema de vreun transfer”
"Se vorbește mult de echipele interesate de Răzvan. El este bine, a reușit să se salveze de la retrogradare cu Cagliari. Se simte bine acolo, în Sardinia. Au meci chiar în seara asta.
Nu cred că se pune problema, în acest moment, de vreun transfer. Și-a dorit mult să ajungă în Italia, a reușit să se impună la Cagliari, este un jucător important pentru echipa sa. Mă bucur că s-a adaptat bine la ce se joacă în Serie A, un campionat puternic și foarte dificil.
Este o satisfacție foarte mare că părinte, când vezi că fiul tău reușește în meseria pe care și-a ales-o. Cred că există loc de mai bine la nivel de echipă națională, în viitor sperăm să reusească mai multe.
El are drumul lui în viață, nu încearcă să depășească ce am făcut eu. Noi, părinții lui, suntem mândri de ceea ce face el pe terenul de joc. Suntem doi jucători foarte diferiți, jucăm pe alte posturi, am evoluat în alte perioade. Eu vreau ce e mai bine pentru el și mă bucur să reușească să mă depășească, dacă nu a făcut-o deja", a spus Petre Marin, pentru Pro Tv.
- Cagliari joacă ultimul meci din acest sezon de Serie A cu Genoa, pe teren propriu.
Răzvan Marin a jucat 35 de partide în campionat, în care a marcat 3 goluri și a oferit 6 pase decisive.
Cagliari a scăpat de la retrogradare cu o etapă înainte de finalul sezonului. A făcut 0-0 cu Milan, dar mai important a fost scorul din meciul Benevento-Crotone, 1-1, în care oaspeţii, retrogradaţi de multe etape, au egalat în prelungiri.
Etichete: cagliari , petre marin , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...