Pedrazzini, despre Milan-Inter: "S-a mai întâmplat să câştige echipa aflată într-o perioadă slabă"
21.11.2014, 16:01Massimo Pedrazzini este un fin cunoscător al fotbalului milanez. A antrenat atât juniorii lui Milan, cât şi pe cei ai lui Inter şi ştie că în derby-ul de duminică nici una dintre echipe nu e favorită. Milan - Inter e în direct la DIGI SPORT 1, de la ora 21:45.
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Massimo Pedrazzini abia aşteaptă Derby della Madonnina. Fostul antrenor al Stelei a trecut pe la cele două rivale ca tehnician la grupele de juniori, dar a fost şi secund al lui Marcello Lippi la Inter.
După Mircea Lucescu, un alt român, Cristi Chivu, ar putea lua loc pe banca nerrazzurrilor (DETALII AICI).
"Chivu a lăsat o amprentă foarte importantă la Inter. A câştigat sufletul şi respectul suporterilor pentru ce a dat, pentru ce a făcut ca fotbalist şi ca om", a explicat Pedrazzini.
După 11 etape, Milan e pe locul 7 în Serie A, cu 17 puncte, unul peste rivala Inter, care ocupă poziţia a noua.
Fără victorie de două etape, echipa antrenată acum de Roberto Mancini are parte de o presiune mai mare, consideră Pedrazzini.
"Nu contează clasamentul şi cine merge mai bine, pentru că s-a întâmplat de multe ori ca echipa care nu era pe primul loc în clasament sau care era într-o perioadă foarte proastă a câştigat derby-ul", a declarat fostul antrenor al Stelei.
Totuşi, Pedrazzini recunoaşte că Milan are un avantaj faţă de rivala sa: "Cine are ceva în plus este Milan, pentru că are mai multă linişte decât are Inter".
De cealaltă parte, Inter ar putea profita de revenirea lui Roberto Mancini pe banca tehnică a echipei.
"Mancini e experimentat, Mancini a mai fost la Inter, a fost dorit şi de conducere, şi de suporteri", a mai spus Massimo Pedrazzini.
Derby-ul dintre Milan şi Inter este transmis în direct de Digi Sport 1, duminică, de la ora 21:45. Fazele VIDEO vor putea fi văzute în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro!
Etichete: ac milan , inter milano , derby della madonnina , massimo pedrazzini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a îndemnat din nou, luni, la pace în Ucraina după ce președintele american Joe Biden a...