Omul momentului la Firenze: "Un monument pentru Tătăruşanu". Ce spune portarul şi VIDEO cu paradele
01.03.2016, 13:55VIDEO Fiorentina - Napoli 1-1. Portarul echipei Fiorentina, românul Ciprian Tătăruşanu, ar merita un monument pentru prestaţia sa din meciul cu Napoli (1-1), de luni seara, a scris primarul orașului toscan, Dario Nardella, pe contul său de Twitter.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"O mare Fiorentina, o partidă frumoasă, mult ghinion şi un monument pentru Tătăruşanu!", a scris Nardella în reţeaua de socializare, lăudând astfel intervenţiile salutare pe care le-a avut goalkeeperul român în faţa lui Callejon, Higuain şi Insigne.
Tătăruşanu a făcut însă o eroare la începutul meciului, ieşind hazardat din poartă la faza la care Gonzalo Higuain a restabilit egalitatea (min. 7).
''Intervenţia la şutul lui Callejon a venit într-un moment cheie al partidei. Sunt mulţumit. Cu AS Roma va fi un meci important, dar competiţia nu se încheie vineri, indiferent dacă va fi victorie sau înfrângere'', a declarat portarul român după meci, citat de portalul Calciomercato.
''În prima repriză am avut ghinion, dar după pauză, ca să fim sinceri, am avut un pic de noroc'', a comentat Tătăruşanu meciul cu Napoli.
VIDEO CU PARADELE LUI TĂTĂRUȘANU
AGERPRES
Etichete: ciprian tatarusanu , fiorentina napoli , parade tatarusanu , primar firenze
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...