Olimpiu Moruțan nu a promovat cu Pisa, dar poate ajunge în Serie A
articol scris de Digi Sport01.06.2023, 15:25
Olimpiu Moruțan (24 de ani) a impresionat în acest sezon în Serie B, la Pisa, formație care l-a împrumutat pe român în vara anului trecut de la Galatasaray în schimbul a 150 de mii de euro.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Formația din Peninsulă a avut și o clauză de transfer definitiv în valoare de 5,5 milioane de euro, însă ratarea promovării i-au făcut pe șefii clubului să renunțe la acest lucru.
Olimpiu Moruțan este dorit de Salernitana
Olimpiu Moruțan a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai celor de la Pisa în această ediție de Serie B, iar echipele din prima divizie și-au arătat interesul pentru serviciile sale.
După Atalanta, Salernitana este și ea pe urmele fotbalistului legitimat la Galatasaray, după cum anunță cei de la tuttosalernitana.com.
”Unul dintre cei mai interesanți jucători din Serie B este Olimpiu Moruțan. Toscanii (n.r. Pisa) nu l-au cumpărat definitiv și se va întoarce în Turcia.
Cu toate acestea, agentul său a anunțat că Moruțan va rămâne în Italia, deoarece sunt foarte multe echipe interesate de el, iar una dintre echipe este Salernitana”, a dezvăluit sursa citată.
- Șase goluri și opt pase decisive a reușit fotbalistul român în 35 de apariții pentru Pisa.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit site-ului de specialitate transfermartk.com.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Salernitana ocupă poziția a 15-a în Serie A, la 11 puncte distanță de Verona, prima echipă care este pe loc retrogradabil.
Giovanni Becali, anunț despre viitorul lui Olimpiu Moruțan în Italia
Giovanni Becali (70 de ani), fost agent de jucători, este convins că la finalul sezonului, Olimpiu Moruțan va rămâne în Italia, dar cu câteva condiții.
”Moruțan, dacă mai marchează trei goluri și dă vreo patru-cinci assist-uri, nu mai pleacă din Italia, chiar dacă Pisa nu promovează. Galatasaray ține de preț. Important e să dea vreo opt-nouă goluri până la finalul campionatului.
Nu mai pleacă din Italia, pentru că 5 milioane de euro nu e o sumă mare pentru un număr 10 de 24 de ani, care dă 18-20 de goluri, plus assist-uri”, a spus Giovanni Becali, la Aeroportul Henri Coandă, la începutul lunii aprilie.
Etichete: galatasaray , salernitana , pisa , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...