Oficialii lui Genoa au spus tot! Ce echipe sunt în cursa pentru semnătura lui Piatek
15.10.2018, 11:19Krzysztof Piatek, atacantul disputat de granzii Europei va rămâne la Genoa, cel puțin până la finalul sezonului. Polonezul alintat "noul Lewandowski" este atacantul momentului în Europa și presa internațională a scris că pe urmele sale sunt Juventus, Chelsea sau Barcelona.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Italienii au anunțat că Genoa ar cere 50 de milioane de euro în schimbul polonezului și ar fi refuzat deja 25 de milioane de euro de la Napoli pentru Piatek. Calcio Mercato scrie azi că Roma ar avea prima opțiune pentru transferul lui Piatek, în timp ce Bein Sports anunță că Chelsea se află în pole position. Situația a fost lămurită de oficialii "Grifonului".
"Foarte mulți scouteri au venit să-l vadă jucând în ultimele săptămâni, în special din Germania și Spania. Toate cluburile de top din Italia ne-au întrebat despre el. Un lucru e clar. Fanii echipei noastre se vor putea bucura de calitățile sale până la finalul sezonului. Nu putem să spunem acum ce preț are. Prețul este făcut în funcție de performanțele sale și sunt convins că prestațiile sale încă se pot îmbunătăți" a precizat Giorgio Perinetti, directorul sportiv de la Genoa, într-un interviu al celor de la Tuttosport.
Oficialul "Grifonului" i-a făcut și o scurtă caracterizare atacantului de 23 de ani care a marcat pe bandă rulantă în acest început de sezon.
"Vorbim despre un jucător care are golul în ADN. Nu e nicio coincidență că a marcat atâtea goluri. Cea mai bună calitate a lui este că tot timpul se află la locul potrivit, în momentul potrivit, departe de fundașii adverși. E un atacant așa cum erau cei din anii '60-'70. Golurile vorbesc pentru el. El nu vorbește prea mult, doar marchează. Este o persoană serioasă. Chiar și în ultima vreme a fost extrem de concentrat și și-a văzut de treabă, chiar dacă s-a speculat mult în privința viitorului său și au apărut multe zvonuri" a mai declarat directorul sportiv al celor de la Genoa.
Patru milioane de euro i-a plătit în vară Genoa lui MKS Cracovia pentru transferul polonezului, care a devenit deja una dintre priorităţile granzilor Europei. Vârful în vârstă de 23 de ani a stârnit interesul unor cluburi precum Roma, Chelsea, Barcelona, Juventus şi Inter.
Krzysztof Piatek are cifre incredibile la Genoa: are deja 9 goluri în 7 meciuri în Serie A, plus cele patru reuşite venite într-o singură partidă în Cupa Italiei. Piatek a marcat în toate cele şase meciuri jucate în Serie A, iar italienii îl văd capabil să ameninţe recordul legendarului Gabriel Batistuta, care a înscris în primele 11 jocuri din prima ligă italiană.
Krzysztof Piatek a reușit să spargă gheața și la naționala Poloniei. Aflat la a doua selecție, atacantul legitimat la Genoa a marcat în meciul Poloniei cu Portugalia, din Liga Națiunilor. Odată cu această reușită,Krzysztof Piatek a ajuns la 14 goluri în 10 meciuri disputate de la începutul stagiunii.
Etichete: serie a , genoa serie a , krzysztof piatek , transfer krzysztof piatek , giorgio perinetti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...