OFICIAL | La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic și-a prelungit contractul cu AC Milan
articol scris de Digi Sport18.07.2022, 16:46
Ajuns la 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic nu are de gând să își încheie curând cariera de fotbalist, chiar dacă atacantul suedez are parte de accidentări tot mai frecvente.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul suedez a semnat un nou contract cu AC Milan.
OFICIAL | La 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic și-a prelungit contractul cu AC Milan
Cei de la AC Milan au anunțat pe site-ul oficial și pe rețelele sociale faptul că atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a semnat prelungirea contractului cu campioana Italiei. Suedezul a semnat un contract valabil pe un an.
”AC Milan se bucură să anunțe prelungirea contractului lui Zlatan Ibrahimovic până la data de 30 iunie 2023. Atacantul va continua să poarte tricoul cu numărul 11”, au anunțat cei de la AC Milan pe site-ul oficial.
- Cu opt goluri și trei pase decisive a contribuit Zlatan Ibrahimovic la AC Milan sezonul trecut
Potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio, se pare că Paolo Maldini și Frederic Massara l-au vizitat pe Ibrahimovic, care se recuperează încă după operația suferită la finalul sezonului trecut, iar suedezul a semnat noua înțelegere.
Aceeași sursă precizează că Ibrahimovic va încasa între 1-1.5 milioane de euro, mult mai mic față de cel anterior (7 milioane de euro), la care se vor adăuga, însă, și bonusurile de performanță.
Ibrahimovic speră să poată reveni pe teren până la data la care se va desfășura Cupa Mondială din Qatar, atunci când Serie A va intra într-o pauză competițională.
Mesajul lui Zlatan Ibrahimovic după intervenția chirurgicală suferită
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a fost operat la genunchiul stâng şi va lipsi între şapte şi opt luni. Totuși, Ibrahimovic vrea să continue la AC Milan, campioana Italiei.
Zlatan Ibrahimovic a postat un mesaj în care le explică fanilor cât de mult a suferit în ultimele șase luni, din cauza problemelor la genunchi.
“În ultimele șase luni am jucat fără un ligament încrucișat anterior în genunchiul stâng. Timp de șase luni am avut genunchiul umflat. Nu m-am antrenat cu echipa decât de zece ori în ultimele șase luni. Am făcut peste douăzeci de injecții în ultimele șase luni.
Am golit genunchiul o dată pe săptămână timp de șase luni. Am luat analgezice în fiecare zi timp de șase luni. Abia am reușit să dorm din cauza durerii în ultimele șase luni. N-am suferit niciodată atât de mult pe teren și în afara lui. Am transformat ceva imposibil în ceva posibil.
În mintea mea era un singur obiectiv, sa îmi fac colegii si antrenorii campioni ai Italiei pentru că le-am promis. Astăzi am un nou ligament încrucișat anterior și încă un trofeu”, a scris Zlatan Ibrahimovic, pe Facebook.
Etichete: ac milan , contract , zlatan ibrahimovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...