OFICIAL: Juve a anunţat transferul lui Dybala. Suma plătită de campioana Italiei în schimbul jucătorului
04.06.2015, 17:29Paulo Dybala este oficial jucătorul lui Juventus Torino. Prin intermediul site-ului său oficial, campioana Italiei a anunţat transferul de la Palermo al atacantului de 21 de ani, care a semnat un contract valabil pe cinci sezoane.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Finalista UEFA Champions League din acest sezon va plăti în schimbul argentinianului 32 de milioane de euro, sumă care poate ajunge până la 40 de milioane, în funcţie de performanţe. Torinezii vor achita preţul transferului în patru rate.
Dybala a fost una dintre revelaţiile stagiunii care tocmai s-a încheiat în Italia. Noul jucător al bianconerilor a marcat 13 goluri şi a oferit 10 pase decisive, în 34 de apariţii.
Alături de Domenico Berardi, de la Sassuolo, sud-americanul este singurul fotbalist din Serie A care a terminat sezonul cu cel puţin 10 goluri şi 10 pase decisive.
Paulo Dybala a fost cumpărat de Palermo de la Instituto de Cordoba, în vara anului 2012, în schimbul a 12 milioane de euro. Preşedintele sicilienilor, Maurizio Zamparini, a declarat în mai multe rânduri că argentinianul este "noul Messi".
Sursa foto: juventus.com
Etichete: serie a , juventus , palermo , mercato , paulo dybala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...