”Nu m-am gândit la riscul pe care trebuia să mi-l asum” Mesajul postat de Andrea Pirlo după despărțirea de Juventus
articol scris de Digi Sport28.05.2021, 14:45
Andrea Pirlo a fost demis de Juventus, iar anunțul a fost făcut de club pe căile oficiale de comunicare, alături de un mesaj special, de mulțumire, pentru fostul jucător și deja antrenor al lui Juventus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pirlo a plecat de la ”Bătrâna Doamnă” cu două trofee cucerite, Cupa și Supercupa Italiei, dar fără titlul din Serie A.
Mesajul de rămas bun al lui Pirlo pentru Juventus
Pirlo a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în care și-a luat la revedere de la fanii bianconerilor și de la formația pe care a condus-o în ultimul sezon.
”S-a încheiat primul meu sezon ca antrenor. A fost un an intens, complicat, dar, în orice caz, minunat. Când am fost chemat la Juventus, nu m-am gândit niciodată la riscul pe care trebuia să mi-l asum, deși era evident. Respectul purtat pentru aceste culori și dorința de a mă implica la cele mai înalte niveluri în proiectul care mi-a fost propus au prevalat.
Dacă m-aș întoarce în timp, aș face exact aceeași alegere, deși sunt conștient de toate obstacolele pe care le-am întâmpinat în această perioadă grea pentru toată lumea care m-au împiedicat să planific mai bine intențiile și stilul de joc, dar în timpul căreia mi-am dat seama de obiectivele care mi s-au cerut.
Această aventură, în ciuda finalului neașteptat, m-a făcut să realizez cum aș vrea să fie viitoarea mea carieră care sper să fie la fel de plină de satisfacții ca cea de jucător. Este timpul să ne întoarcem la joc și să ne confruntăm cu noi provocări. Vreau să mulțumesc familiei Juventus și tuturor celor care mi-au fost aproape în acest sezon”, a transmis Andrea Pirlo printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Andrea Pirlo a fost demis de Juventus
”Mulțumim, Andrea! Acestea sunt primele cuvinte pe care toți trebuie să le pronunțăm la finalul acestei experiențe speciale pe care am trăit-o împreună. Acum câteva zile, Andrea Pirlo, o legendă a fotbalului, a început o nouă aventură pe banca lui Juventus, prima pentru el în calitate de antrenor.
Pentru a face asta, a fost nevoie de curaj și de conștientizarea propriilor mijloace, în special într-o perioadă marcată de mii de greutăți, cu întreaga lume forțată să își reinventeze regulile pe zi ce trece, din cauza pandemiei.
Andrea a făcut-o: a început o aventură (și suntem siguri de asta: cariera sa va fi una briliantă) plină de transformări, căutând să transpună ideile și experiența sa de campion pe gazon de pe partea cealaltă a baricadei.
Și, ținând cont că în fotbal ce contează sunt victoriile, a adus două trofee la Juventus în câteva luni și a câștigat pe cele mai importante terenuri, de la San Siro până pe Camp Nou. Pentru toate acestea, pentru curaj, dedicare, pasiuni, succesele obținute, îi mulțumim din suflet și îi urăm succes pentru viitorul care, cu siguranță, va fi frumos ”, a transmis Juventus.
Andrea Pirlo a preluat-o pe Juventus la începutul acestui sezon. Antrenorul de 42 de ani a cucerit două trofee pe banca torinezilor, Supercupa și Cupa Italiei.
În Champions League, Juventus a fost eliminată încă din optimi, de FC Porto, în timp ce sezonul din Serie A l-a încheiat pe locul patru, obținând cu emoții, chiar în ultima rundă, grație remizei dintre Napoli și Verona, calificarea în ediția viitoare a grupelor celei mai importante competiții intercluburi din Europa.
Andrea Pirlo urmează să fie înlocuit, potrivit presei din Italia, cu Massimiliano Allegri, cel care a mai condus echipa în perioada 2014 - 2019, când a câștigat cinci titluri în Serie A, din cinci posibile, patru Cupe și două Supercupe ale Italiei.
Etichete: serie a , juventus , andrea pirlo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...