Nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi la finalul meciului! ”Să strigăm tare și clar”
articol scris de Digi Sport05.01.2023, 09:42
În timpul partidei Lecce - Lazio 2-1, din runda cu numărul 16 din Serie A, suporterii oaspeților au avut un comportament reprobabil.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Samuel Umtiti (29 de ani), campion mondial cu Franța în 2018, jucător împrumutat de Barcelona la Lecce până la finalul acestui sezon, și colegul său Lameck Banda (21 de ani) au fost ținta scandărilor rasiste ale fanilor lui Lazio.
Samuel Umtiti, în lacrimi la finalul meciului Lecce - Lazio: ”A reacționat ca un campion adevărat”
După ultimul fluier al arbitrului, Umtiti nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi, iar președintele lui Lecce a fost primul care l-a încurajat.
”Când arbitrul a întrerupt meciul şi a aşteptat ca la staţie să se ceară încetarea scandărilor rasiste, Umtiti a cerut ca el să continue jocul, pentru că voiaa să răspundă pe teren insultelor primite. A reacţionat ca un campion adevărat”, a trasmis Saverio Sticchi Damiani, potrivit news.ro.
Nici președintele FIFA Gianni Infantino nu a rămas impasibil la ceea ce s-a întâmplat pe ”Stadio Via del Mare” și a scris un mesaj pe Instagram.
“Solidaritate cu Samuel Umtiti şi Lameck Banda – să strigăm tare şi clar: Nu rasismului! Fie ca marea majoritate a fanilor, care sunt oameni buni, să ia atitudine pentru a-i face să tacă pe toţi rasiştii odată pentru totdeauna!”, a scris Infantino.
Chiar dacă fanii veniți de la Roma l-au apostrofat, suporterii lui Lecce l-au aplaudat la scenă deschisă pe Samuel Umtiti.
"Strigătele rasiste au fost însă contracarate de strigăte de încurajare. Tot poporul 'giallorosso' (galben şi roşu, culorile lui Lecce) a început să strige un singur nume, Samuel Umtiti", a scris clubul din sudul Italiei pe contul său de Twitter, cu menţiunea în limba engleză "lăsaţi rasismul la o parte" şi cu fotografii ale fundaşului francez.
Oaspeții au deschis repede scorul, prin golgheterul Immobile, în minutul 14, însă Lecce a revenit după pauză, grație reușitelor lui Strefezza și Colombo. Astfel, gazdele au ajuns la trei victorii consecutive în Serie A și au urcat pe poziția a 12-a, cu 18 puncte, în timp ce Lazio se află pe 5, cu 30 de puncte.
VIDEO Rezumat Lecce - Lazio 2-1
Etichete: samuel umtiti , rasism umtiti , lecce lazio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...