Napoli acuză FRF după ce Iordănescu l-a folosit 180 de minute pe Chiricheş: "Nu au ţinut cont de problemele lui"
13.09.2015, 09:44Vlad Chiricheş a devenit unul dintre fundaşii de bază de la Napoli, echipă la care a ajuns în această vară, de la Tottenham. Dovadă stă reacţia pe care a avut-o antrenorul Maurizio Sarri, după ce Anghel Iordănescu l-a folosit pe fostul jucător al Stelei în toate minutele dublei cu Ungaria şi Grecia, chiar dacă acesta nu era apt 100% din punct de vedere fizic.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Albanezii au ţinut cont de problemele fizice ale lui Hysaj şi au evitat să îl utilizeze. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Federaţia română în privinţa lui Chiricheş", a spus Sarri într-o conferinţă de presă, conform repubblica.it.
Reacţia tehnicianului vine după ce înainte de partidele cu Ungaria şi Grecia napoletanii le-au transmis oficialilor români să nu îl forţeze în ambele meciuri, din cauza unei oboseli musculare care îl ţinuse departe de teren în remiza, 2-2, cu Sampdoria, meci în care Chiricheş nu fusese nici rezervă.
Astfel, fundaşul de 25 de ani are şanse mici să evolueze pe terenul lui Empoli, fosta echipă a lui Sarri. Meciul din etapa a treia din Serie A TIM se dispută azi, de la ora 16:00, şi este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport 3.
90 de minute a prins Chiricheş în tricoul lui Napoli în meciurile oficiale, toate în partida cu Sassuolo.
Toate meciurile etapei a treia din Serie A TIM se vor transmite ÎN DIRECT și ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport sau pe site-ul digisport.ro.
Etichete: romania , vlad chiriches , napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...