Muntari l-a accidentat pe colegul Van Ginkel, care lipsește cel puțin 6 săptămâni
13.12.2014, 21:37Problemele se înmulțesc pentru AC Milan. La unul dintre antrenamentele acestui final de săptămână, rossonerii au mai pierdut un jucător.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Marco van Ginkel va lipsi timp de 6 săptămâni din cauza unei accidentări la gleznă, în urma căreia ligamentele i-au fost afectate.
Olandezul a suferit această accidentare din cauza colegului Sulley Muntari, care a avut o intrare dură. Pippo Inzaghi și-a exprimat regretul, însă i-a luat apărarea ghanezului:
"Suntem dezamăgiți. A fost o intrare mai tare, dar nu una intenționată din partea lui Sulley. El a fost primul care a mers și și-a cerut scuze. Antrenamentele trebuie să fie intense, pentru a fi mai ușor în timpul meciurilor. Totuși nu îmi imaginam că se poate întâmpla așa ceva", a spus antrenorul lui Milan.
Inzaghi a dezvăluit că voia să îl folosească pe Van Ginkel în meciul de duminică seara cu Napoli, care va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, de la ora 21:45:
"Din păcate am pierdut pentru o perioadă destul de lungă un jucător care arăta o formă foarte bună. Eram decis să mă bazez pe el contra lui Napoli. Îi doresc tot binele și îl aștept cât mai rapid alături de restul lotului", a încheiat Pippo.
Este a doua accidentare serioasă pe care o suferă Van Ginkel în ultimele 15 luni. El a lipsit din septembrie 2013 până în aprilie 2014 din cauza unei rupturi a ligamentelor de la genunchi.
Etichete: marco van ginkel , van ginkel ac milan , accidentare van ginkel , van ginkel muntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...