Ministrul Sportului din Nigeria a intervenit în scandalul dintre Victor Osimhen și Napoli
articol scris de Digi Sport29.09.2023, 23:55
Victor Osimhen (24 de ani) a fost ironizat de propriul său club, Napoli, printr-un videoclip publicat pe rețelele sociale, fapt ce a declanșat un adevărat scandal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ministrul Sportului din Nigeria, implicat în scandalul dintre Victor Osimhen și Napoli
- Concret, reprezentanții campioanei Italiei au postat pe platforma Tik-Tok un filmuleț în care vârful african este ironizat după ce a cerut și a ratat un penalty în partida cu Bologna, terminată cu scorul de 0-0, în etapa a cincea din Serie A. La scurt timp, fotbalistul a transmis, prin agentul său, că ia în calcul să își dea în judecată propriul club.
John Owan Enoh (57 ani), Ministrul Sportului din Nigeria, este la curent cu scandalul care a ținut capul de afiș în Italia. Oficialul a transmis că a început mai multe discuții pentru a înțelege situația în care se află atacantul nigerian.
”Biroul meu lucrează pentru a ajunge direct la Osimhen și pentru a înțelege care sunt problemele. Sunt, de asemenea, în discuții cu ministrul Afacerilor Externe și cu ambasadorul Nigeriei în Italia.
Folosim canale diplomatice pentru a aprofunda problema cu Italia. Ne angajăm să ne asigurăm că sportivilor noștri li se acordă respectul pe care îl merită și că nu sunt expuși la nedreptate, discriminări și batjocură”, a transmis John Owan Enoh, citat de Gazzetta dello Sport.
- 120 de milioane de euro este cota de piață a lui Victor Osimhen, potrivit transfermarkt.com
- Nigerianul a fost golgheterul sezonului trecut din Serie A cu 26 de goluri și a ajutat-o pe Napoli să câștige campionatul, după o așteptare de 33 de ani.
Mario Balotelli a dat verdictul în scandalul dintre Victor Osimhen și Napoli
Întrebat despre scandal, Mario Balotelli crede că Osimhen are toate motivele să fie supărat, dar susține că fotbalistul a greșit atunci când a șters de pe profiul de Instagram toate fotografiile în care apare îmbrăcat în tricoul lui Napoli.
”Osimhen îmi este prieten, l-am felicitat, dar la penalty-ul contra lui Udinese m-a dezamăgit puțin. Ar fi trebuit să îl bată el, nu Zielinski. Victor are personalitate, acest lucru nu poate fi negat. Golul pe care l-a înscris este dificil, să nu credeți că este simplu. Nu a sărbătorit golul? A făcut bine, mă copiază pe mine.
Videoclipul postat de Napoli pe TikTok în legătură cu Osimhen este o prostie. Nu înțeleg de ce au postat așa ceva. E nevoie de respect, nu de glume despre Osimhen. A făcut și el o greșeală când a șters fotografiile de pe profilul său, pentru că fanii nu au greșit cu nimic.
Totuși, cred că Osimhen poate rămâne la Napoli măcar încă un an. Dacă l-ar fi anunțat despre acest videoclip, nu cred că el ar fi acceptat. Așa ceva m-ar fi enervat și pe mine, dar poți să ceri un transfer pentru așa ceva? Nu cred, să fim serioși, din punctul meu de vedere nu este realizabil”, a declarat Mario Balotelli, conform TuttoMercatoWeb.
Etichete: napoli , victor osimhen , john owan enoh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...