Mentalitate de învingător. Ionuț Radu: "Vreau să devin cel mai bun portar al lumii!"
31.05.2020, 11:10Ionuț Radu, portar împrumutat de Inter la Parma până la finalul acestui sezon de Serie A, demonstrează printr-un discurs de campion ce înseamnă mentalitatea de învingător.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bucureșteanul în vârstă de 23 de ani bate fierul cât e cald și își pune ținte înalte în carieră. Liderul vestiarului naționalei la Euro U21 consideră că obiectivele foarte mari fac parte din planul său de viață.
Ionuț Radu a povestit cum au decurs ședințele de pregătire la Parma și așteaptă restartul în campionatul din Peninsulă, transmis în direct de canalele Digi Sport.
Ionuț Radu, despre primele antrenamente
Goalkeeper-ul care și-a făcut junioratul în Ghencea și în Ștefan cel Mare și-a exprimat optimismul în privința viitorului său.
"Am început de o săptămână să facem antrenamente normale şi e mult mai bine decât mă aşteptam. Mă aşteptam să fie puţin mai greu la început, dar se pare că suntem în formă toată echipa.
Vom vedea ce va fi din vară. Trebuie să se ia şi o decizie de pe 30 încolo, că vor fi probleme cu contractele, cu împrumuturile. Mă gândesc să mă pregătesc foarte bine, să fiu din nou în forma în care eram înainte de începutul carantinei.
Sunt optimist, nu văd niciun obstacol care să mă oprească să îmi ating obiectivul", a declarat Ionuț Radu pentru Antena Sport.
Ionuț Radu și un vis imens
Ionuț Radu anunță că dorește să devină cel mai bun portar al lumii.
"Ăsta e obiectivul meu: să fiu printre cei mai buni, să muncesc şi să fiu printre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun din lume! Că va fi Inter, că va fi altă echipă, un fotbalist trebuie să se adapteze la orice provocare. Niciodată nu se ştie ce va fi în fotbal.
Eu am crescut la Inter şi îi datorez foarte mult Interului pentru ce am, pentru ce sunt şi aş vrea să răsplătesc tot ce mi-au dat ei mie", a mai spus portarul, pentru sursa mai sus citată.
Etichete: cel mai bun din lume , ionut radu , radu inter , ionut radu parma , portarul romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...