OFICIAL | A semnat! Al 5-lea transfer al verii pentru Jose Mourinho la AS Roma
articol scris de Digi Sport09.08.2021, 09:06
AS Roma a anunţat transferul internaţionalului uruguayan Matias Vina, care a evoluat până în prezent la formaţia braziliană Palmeiras.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Matias Vina a semnat cu AS Roma
Vina, în vârstă de 23 ani, a îmbrăcat de 16 ori până acum tricoul selecţionatei ţării sale, alături de care a participat în această vară la Copa America (13 iunie - 10 iulie).
Potrivit presei italiene, AS Roma a acceptat să plătească 13 milioane de euro în schimbul lui Matias Vina, care joacă pe postul de fundaş stânga.
Uruguayanul a fost adus pentru a-l înlocui pe Leonardo Spinazzola, accidentat la EURO 2020 în timpul partidei dintre Italia și Belgia. Inițial, medicii au anunțat că jucătorul va trebui să stea deoparte timp de 6 luni, dar Spinazzola ar putea reveni pe teren în noiembrie.
Ce jucători a transferat AS Roma în această vară:
- Eldor Shomurodov (Genoa) - 17,5 milioane de euro
- Rui Patricio (Wolves) - 11,5 milioane de euro
- Roger Ibanez (Atalanta) - 9 milioane de euro
- Bryan Reynolds (FC Dallas) - 6,75 milioane de euro
- Matias Vina (Palmeiras) - 13 milioane de euro
TOTAL: 57,75 milioane de euro
Etichete: jose mourinho , as roma , matias vina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...