Mari probleme înainte de Supercupa Italiei, Juventus - AC Milan, care se joacă în Arabia Saudită
16.01.2019, 15:11Mai mult decât un duel între Juventus şi AC Milan, Supercupa Italiei care va avea loc în această seară în Arabia Saudită, de la ora 19:30. Partida a devenit contestată de toţi, pe fondul restricţiilor impuse femeilor, a tensiunilor politice şi acuzaţiilor de piratare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe 2 ianuarie, Liga italiană de fotbal (Lega Serie A), organizatoarea evenimentului, anunţa că vânzarea biletelor pentru meci este în plină desfăşurare, dar entuziasmul a fost repede spulberat după ce s-a aflat că de fapt doar o parte din locuri vor fi accesibile femeilor, cele din categoria "familii", în timp ce restul vor fi rezervate bărbaţilor.
Liga italiană a luat atitudine
Limitarea drepturilor femeilor, mai ales în contextul unei recente iniţiative a Ligii italiene de fotbal în cadrul luptei împotriva violenţei asupra femeilor şi alegerea Arabiei Saudite pentru a găzdui un meci de prestigiu, au stârnit indignarea clasei politice.
"Faptul că Supercupa Italiei se joacă într-o ţară islamică în care femeile nu pot merge la stadion dacă nu sunt însoţite de bărbaţi este trist şi dezgustător. Personal, nu mă voi uita la acest meci", a afirmat Matteo Salvini, ministru de Interne şi omul forte al guvernului.
În timp ce alte personaje ale politicii italiene, de stânga sau de dreapta, regretau alegerea oraşului Jeddah pentru a găzdui acest meci, preşedintele La Lega, Gaetano Micciche, aprecia că prezenţa femeilor pe "King Abdullah City Stadium" va fi o "premieră istorică".
"Ne vom aminti în istoria Supercupei Italiei ca fiind prima competiţie internaţională la care sauditele au putut asista pe un stadion", a afirmat acesta.
Femeile au putut asista la câteva meciuri organizate în Arabia Saudită după o decizie adoptată în ianuarie 2018, dar numai în sectoare special rezervate ale stadionului.
Totodată, Amnesty International a cerut cluburilor Juventus Torino şi AC Milan să boicoteze această Supercupă, ca urmare a asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul şi în virtutea situaţiei Drepturilor Omului în această ţară.
Etichete: ac milan , juventus , supercupa italiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...