a:1:{i:0;s:5:"Video";} Marele Napoli al lui Maradona s-a născut contra lui Juve. Victorie la Torino şi sprint către Scudetto

• SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

• SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

În cazul unei victorii, Juventus va fi lider pentru prima oară în acest sezon. Un lucru care părea de neimaginat în debutul sezonului, când campioana ultimelor patru ediţii se zbătea la mijlocul clasamentului, iar fanii începuseră deja să critice conducerea pentru faptul că a renunţat prea uşor la Andrea Pirlo, Arturo Vidal şi Carlos Tevez. De cealaltă parte, nici Napoli nu a început grozav şi nu puţini au fost cei care considerau că postul de antrenor pe San Paolo reprezintă o pălărie prea mare pentru Maurizio Sarri, un tehnician care a devenit cunoscut doar în stagiunea precedentă, în care a condus-o pe Empoli spre o clasare decentă în Serie A, în urma unor prestaţii apreciate aproape unanim. Chiar şi cel mai important nume din istoria lui Napoli, Diego Maradona, a căzut în această capcană. Acum, nimeni nu mai pune sub semnul întrebării munca lui Sarri. Cu un succes la Torino, echipa din sudul Italiei s-ar desprinde la 5 puncte în fruntea clasamentului şi ar face un pas uriaş spre un titlu pe care vulcanicii săi suporteri îl aşteaptă de 26 de ani, de pe vremea lui Maradona.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că cea mai bună perioadă pentru Napoli a coincis cu anii petrecuţi de argentinian în Italia. Atunci au fost cucerite singurele două titluri ale clubului, dar şi Cupa UEFA, Cupa Italiei şi Supercupa Italiei. Iar acea epopee fantastică a fost posibilă şi datorită unor victorii venite în faţa lui Juventus.

Un gol imposibil

În toamna anului 1985, Maradona a marcat unul dintre cele mai importante goluri ale carierei sale. Un gol imposibil. La o lovitură liberă indirectă din interiorul careului, El Pibe d’Oro a ridicat ireal mingea peste un zid aflat la doar 5 metri distanţă şi a adus victoria lui Napoli în faţa lui Juventus. Nu era deloc o echipă banală cea a bianconerilor. Era echipa lui Platini, Scirea, Cabrini, Tacconi sau Michael Laudrup şi care îl avea pe bancă pe Trapattoni. Era echipa care cu câteva luni înainte cucerise Cupa Campionilor în faţa lui Liverpool, în finala de tristă amintire de pe Heysel, şi care începuse campionatul cu opt victorii consecutive. În runda a noua, torinezii au mers pe San Paolo şi startul lor lansat a fost oprit de magia celui mai bun fotbalist al lumii.

VIDEO: Golul imposibil al lui Maradona

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A fost mai mult decât o simplă victorie. Şi nu doar pentru că aceasta a venit împotriva marelui duşman. Acel meci a reprezentat pentru fanii napoletani finalul unor decenii întregi de umilinţe şi le-a permis să scape de orice complex de inferioritate. Lucruri valabile şi pentru jucătorii lui Napoli, care au înţeles că se pot strânge în jurul lui Maradona pentru a realiza performanţe la care nici nu îndrăzniseră să se gândească înainte. A fost ca o renaştere după o lungă perioadă întunecată.

Nu este deloc întâmplător, deci, că meciul de pe 3 noiembrie 1985 este considerat şi astăzi adevăratul moment în care s-a născut marele Napoli al lui Maradona. Dar pentru consacrarea definitivă era nevoie de mai mult.

Victorie la Torino după 29 de ani

În ciuda victoriei cu Juventus, Napoli nu era încă pregătită să lupte până la final pentru titlu. La sfârşitul sezonului 1985/86, a terminat pe locul 3, în spatele bianconerilor şi al Romei. Câştigase, însă, enorm la capitolul încredere şi se scuturase definitiv de orice complex faţă de granzii din nord. Apoi, în vara lui 1986, Maradona a dominat cum nu a mai făcut-o nimeni vreodată Cupa Mondială din Mexic şi a adus Argentiniei al doilea titlu. Lângă Vezuviu, toată lumea visa frumos.

Cu Diego în cea mai bună formă a vieţii şi cu un lot completat de Fernando De Napoli şi Andrea Carnevale (ultima piesă din celebra tripletă Ma-Gi-Ca, alături de Maradona şi Giordano), Napoli a început foarte bine campionatul, iar după opt etape împărţea prima poziţie a clasamentului cu Juventus. Ambele echipe aveau câte 12 puncte şi erau neînvinse. Pe 9 noiembrie 1986, la un an şi şase zile de la istoricul succes de pe San Paolo, urma meciul direct. De această dată, la Torino, acolo unde napoletanii nu mai câştigaseră de 29 de ani - pe 24 noiembrie 1957, se impuseseră cu 3-1

Lucrurile se schimbaseră într-un an. Juve avea, în cea mai mare parte, acelaşi lot din sezonul precedent, dar Trapattoni plecase la Inter, iar locul său de pe bancă a fost luat de Rino Marchesi, cel care aproape adusese primul titlu pentru Napoli, în 1981, şi care fusese primul antrenor al lui Maradona în Italia. Platini luase deja decizia de a se retrage din fotbal la finalul campionatului. Aventura europeană a bianconerilor s-a încheiat prematur, în optimile de finală ale Cupei Campionilor, fază a competiţiei în care au fost eliminaţi de Real Madrid, în urma loviturilor de la 11 metri. De altfel, eşecul suferit în faţa lui Butragueno&co. a venit cu doar patru zile înaintea confruntării cu Napoli. Erau primele semne că hegemonia torinezilor ajunsese la final.

De cealaltă parte, trupa lui Ottavio Bianchi era pe un trend ascendent, reprezenta o gură de aer proaspăt într-un campionat parcă sufocat de nord-ul arogant şi se baza pe jucătorul numărul 1 al planetei, aflat la apogeul carierei. Totul era pregătit pentru predarea ştafetei.

Marele meci s-a jucat pe vechiul Stadio Comunale (actualul Olimpico) din Torino, iar fanii lui Napoli au luat cu asalt Curva Maratona. Nu mai puţin de 20.000 de suporteri ai formaţiei din sudul Italiei s-au aflat în tribune. Nu a contat doar momentul foarte bun al favoriţilor lor, dar şi numele adversarului. Pentru susţinătorii partenopeilor, un duel cu Juventus este mai mult decât o simplă partidă. Este PARTIDA. De altfel, pe San Paolo, cele mai mari asistenţe se înregistrează aproape de fiecare dată la confruntările cu Bătrâna Doamnă.

În ciuda momentului dificil, torinezii încă erau o forţă şi puteau alinia o echipă solidă, din care nu lipseau Tacconi, Cabrini, Manfredonia, Laudrup, Platini şi Serena. Napoli a răspuns cu un prim 11 în care, alături de Maradona, şi-au făcut loc Garella, Bruscolotti, Ferrara, Bagni, Renica sau Giordano. Totuşi, decisivi aveau să fie jucătorii de plan secund. Prima repriză s-a terminat fără goluri şi cu câte o mare ocazie pentru fiecare echipă. Există o legendă care spune că, la pauză, Maradona şi-a încurajat colegii şi i-a făcut să uite de tensiunea jocului jonglând cu o lămâie.

Tactica lui Diego a funcţionat, chiar dacă Juve a deschis scorul la cinci minute de la reluare, prin Laudrup, care a marcat din apropiere, după ce Garella a respins slab centrarea lui Cabrini. Dar reuşita danezului le-a făcut mai mult rău gazdelor. Napoli a răspuns cu furie. Şi-a împins rivala în propria jumătate de teren, iar Tacconi a fost nevoit să facă faţă unui adevărat asediu. Portarul juventin a făcut adevărate miracole, dar nici măcar paradele sale nu au putut opri o echipă cu o misiune clară. În minutul 73 s-a făcut 1-1. A înscris Ferrario, după un corner şi cu puţin noroc. “Am lovit mingea prost, de aceea am marcat”, avea să spună fundaşul, la finalul meciului.

S-a dovedit momentul decisiv al întâlnirii. Iar autorul golului a putut, în sfârşit, să lase în urma una dintre cele mai mari dezamăgiri ale carierei. În aprilie 1981, Ferrario a înscris un autogol prin care Napoli a pierdut pe teren propriu cu Perugia şi a compromis şansele azzurrilor de a câştiga titlul. “Nu am ieşit trei zile din casă, după acel autogol”, şi-a amintit jucătorul care a petrecut 11 ani pe San Paolo. Dar reuşita de pe Stadio Comunale i-a şters acel păcat, pentru că i-a galvanizat pe coechipierii săi. La doar un minut după golul lui Ferrario, tot în urma unei lovituri de colţ, Giordano a făcut 2-1, cu o execuţie acrobatică din apropiere.

Finalul meciului era încă departe, dar toată lumea cunoştea deznodământul. Confirmarea a venit în ultimul minut, când rezervele Carnevale şi Volpecina au colaborat pentru golul de 3-1 al celui din urmă, intrat pe teren de scurt timp. Un scor identic cu cel înregistrat cu 29 de ani înainte, dar o victorie mult mai importantă şi care are locul ei în istoria clubului. Un succes care, deşi conturat în ultimele 20 de minute, nu a putut fi pus la îndoială. De altfel, la finalul întâlnirii, Gianni Agnelli a mers la vestiare şi i-a felicitat pe napoletani, recunoscându-le totodată superioritatea.

“Avem mentalitatea corectă pentru a putea reveni în orice circumstanţe”, a declarat Ferrario, la finalul partidei. A fost completat de Giordano: “Norocul nostru a fost golul lor. A venit devreme şi am avut timp să reacţionăm. Când am marcat, am alergat către peluză, care era plină de napoletani. Un adevărat spectacol”. Omul care a închis tabela, Volpecina, încerca încă să realizeze ce a făcut: “Am intrat pe parcurs şi am participat cu golul meu la o zi istorică. Ce să vreau în plus de la viaţă?”.

“Am câştigat un meci mare, un meci important şi am făcut-o meritat”, a fost verdictul antrenorului lui Napoli, Ottavio Bianchi, în timp ce omologul său de pe banca torinezilor, Rino Marchesi, a insistat mai mult pe greşelile jucătorilor săi: “Am comis anumite erori şi am plătit foarte scump pentru ele. Ne-a lipsit luciditatea în momentele decisive ale partidei”.

Vedeta lui Juventus, Michel Platini, nu a avut un meci foarte reuşit, dar nu a încercat să găsească vreo scuză pentru prestaţia sa şi a colegilor săi. Nici efortul depus în returul cu Real nu s-a transformat într-un alibi pentru “Le Roi”. “Nu căutăm scuze, iar oboseala nu a avut nimic de-a face. Napoli a jucat bine, e o echipă solidă şi foarte bine organizată. Complimente marelui Maradona!”, a spus francezul.

VIDEO: Rezumatul meciului Juventus - Napoli 1-3

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Victoria de pe Comunale i-a permis lui Napoli să devină lider solitar şi a oferit şi mai multă încredere unei echipe deja aflate pe val. “Îmi amintesc cu mare emoţie şi bucurie acel 3-1 împotriva lui Juventus. A fost o victorie superbă, care a demonstrat că eram cu adevărat puternici şi ne-a făcut să conştientizăm că acea echipă putea într-adevăr să scrie istorie”, îşi amintea peste ani Corrado Ferlaino, preşedintele clubului în perioada sa de glorie.

Cu toate acestea, Maradona îndemna la prudenţă. “Încă nu se poate vorbi despre Scudetto, dar nu e uşor pentru nimeni să câştige împotriva lui Juve. Acum suntem încrezători în această echipă şi trebuie să continuăm la fel, să nu renunţăm în niciun moment”, a spus El Pibe d’Oro, după marele succes de la Torino. Din acel moment, napoletanii au fost, însă, de neoprit. Nu au mai cedat prima poziţie (pe care au mai împărţit-o o singură dată cu o altă echipă - Inter, în penultima etapă a turului), iar cavalcada lor s-a încheiat triumfal pe 10 mai 1987, când un Stadio San Paolo înnebunit de fericire a sărbătorit primul titlu din istoria clubului. Un succes dublat de victoria din Cupa Italiei, după o finală cu Atalanta.

Se repetă istoria?

Titlul cucerit în 1987 a reprezentat începutul unei perioade extraordinare pentru Napoli, care în anii următori avea să termine în două rânduri pe poziţia secundă în Serie A, să mai cucerească un Scudetto, în 1990, şi să devină o forţă şi pe plan european, odată cu victoria în Cupa UEFA, în 1989 (în sferturile de finală, Napoli a trecut chiar de Juve - 0-2 la Torino şi 3-0, după prelungiri, în retur). În mod ironic, cântecul de lebădă al acelei generaţii de excepţie a venit tot într-un duel cu Juventus. În septembrie 1990, pe San Paolo, Maradona şi colegii săi se impuneau cu un entuziasmant 5-1 în faţa bianconerilor şi câştigau Supercupa Italiei.

A rămas ultimul trofeu al lui Napoli pentru următorii 22 de ani. Lunga aşteptare a fanilor de lângă Vezuviu s-a încheiat în mai 2012, când Edinson Cavani şi Marek Hamsik marcau golurile prin care echipa pregătită de Walter Mazzarri o învingea - ce coincidenţă! - pe Juventus cu 2-0, în finala Cupei Italiei. În 2014, a urmat a doua Supercupă a Italiei din palmaresul clubului, obţinută tot contra torinezilor. O confirmare a faptului că marile succese din istoria lui Napoli sunt legate inevitabil de victoriile în faţa bianconerilor.

Iar istoria se poate repeta. În cazul în care va lua toate punctele la Torino, Napoli va deveni, indiscutabil, marea favorită la victoria finală, mai ales că ar beneficia şi de avantajul duelurilor directe. Dar, în ciuda precedentelor fericite amintite mai sus, statistica completă a meciurilor disputate pe terenul lui Juventus este net favorabilă bianconerilor. Actualul lider din Italia are doar şapte succese în fieful campioanei din ultimii patru ani. Mai mult decât atât, Napoli nu a câştigat niciodată pe Juventus Stadium, unde are un golaveraj de 1-11.

De la acel 3-1 din noiembrie 1986, Napoli s-a mai impus de doar două ori în casa bianconerilor. A fost un rocambolesc 5-3, în 1988, cu un hat-trick spectaculos al lui Careca, şi un 3-2 în 2009, meci în care Hamsik a reuşit o dublă. Victorii de care fanii îşi amintesc cu plăcere, dar care nu pot sta, ca însemnătate, lângă cea de acum 30 de ani. Nu acelaşi lucru se va putea spune despre un succes obţinut în această seară.

Etichete: serie a , video , juventus , napoli , maradona , platini

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News