„Manita” lui Klose: Atacantul german a marcat 5 goluri în 40 de minute cu Bologna
05.05.2013, 17:58Ultimul fotbalist care reușise să înscrie 5 goluri într-un meci de Serie A până duminica asta fusese Roberto Pruzzo, în 1986, într-un AS Roma-Avellino 5-1. Duminică, 5 mai, Lazio a învins Bologna cu 6-0, iar cinci din cele șase reușite ale romanilor au fost marcate de germanul Miroslav Klose.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Klose a înscris în minutele 22, 36, 39, 50 și 61. Așadar, într-un interval de doar 40 de minute. Probabil germanul ar fi reușit să înscrie și al șaselea gol, dacă Petkovic nu l-ar fi înlocuit, în minutul 68, cu francezul Louis Saha. Recordul absolut în Serie A este de șase goluri într-un meci (Silvio Piola de la Pro Vercelli, în 1933/1934, și Omar Sivori de la Juventus, în 1960/1961).
Ultimul german care a reușit asta a fost Klinsmann, în 1986
Ultimii fotbaliști care au marcat cinci goluri într-un singur meci în principalele campionate europene au fost: Klinsmann (Bundesliga, în 1986), Berbatov (Premier League, 2010) și Falcao (La Liga, 2012).
În urma „manitei” marcate în poarta Bolognei, Klose a ajuns la 27 de goluri înscrise în două sezoane de Serie A, cu trei mai multe decât cele 24 marcate pentru Bayern în cele patru sezoane jucate la Munchen.
Etichete: serie a , la liga , lazio , as roma , bundesliga , miroslav klose , klinsmann , manita , lazio bologna , cinci goluri , 1986
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...