Lucescu l-ar putea pierde gratis pe Luiz Adriano. A recunoscut interesul Romei
20.01.2015, 11:52UPDATE 14:36. Mircea Lucescu nu se teme că formaţia pe care o antrenează, Şahtior Doneţk, îl va pierde pe atacantul brazilian Luiz Adriano, dorit de Juventus Torino şi AS Roma, a declarat tehnicianul român pentru ziarul italian TuttoSport.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
"Avem nevoie de el pentru meciurile cu Bayern Munchen din optimile de finală ale Ligii Campionilor, însă dacă-l vrea cineva, transferul se va face acum, nu în iunie.
Nu va pleca gratis, nu ar fi corect pentru genul de club care am devenit noi. La sfârşitul lunii vom încerca să discutăm prelungirea contractului, el e vicecăpitanul echipei şi vom face totul ca să-l păstrăm. Nu mă tem că-l vom pierde", a afirmat Lucescu despre elevul său, venit la Şahtior în 2007.
AS Roma vrea să o impiedice pe Juventus să câștige titlul în Italia pentru al treilea an consecutiv însă trupa lui Rudi Garcia a terminat turul campionatului la 5 puncte în spatele "Bătrânei Doamne".
Capitolinii au nevoie de întăriri pentru returul din Serie A și una din țintele grupării de pe Olimpico este brazilianul Luiz Adriano, golgheterul din această ediție de UEFA Champions League. Autor a 9 reușite în 5 partide din faza grupelor, brazilianul mai are contract cu "minerii" până în vară și ar putea ajunge la Roma liber de contract.
Rudi Garcia are nevoie însă de serviciile sale încă din acest retur și presa din Italia anunță că vicecampioana e gata să scoată aproximativ 7 milioane de euro pentru a-l avea la dispoziție. Brazilianul a recunoscut de curând interesul echipei de pe Olimpico, dar nu ține neapărat să părăseacă gruparea pentru care evoluează din martie 2007.
"Mă voi transfera în această perioadă? Nu știu, vom vedea. La club nu a sosit nicio ofertă concretă. Știu doar de interesul Romei. Șahtior va decide ce e mai bine. Ar fi frumos să am parte de o nouă provocare, însă ar fi și mai frumos dacă aș rămâne în Ucraina, la clubul pe care îl iubesc" a declarat Adriano.
27 de ani are Luiz Adriano
7 milioane de euro e cota brazilianului
252 de meciuri a jucat Luiz Adriano pentru "mineri"
121 de goluri a marcat brazilianul la Șahtior
37 de assist-uri are Luiz Adriano la Șahtior
Etichete: mircea lucescu , as roma , luiz adriano , lucescu l-ar putea pierde pe luiz adriano brazilianul a recunoscut , transfer luiz adriano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...