Video Juventus - Crotone 3-0 | Cristiano Ronaldo reușește o ”doppietta” superbă și torinezii urcă pe podium
articol scris de Digi Sport22.02.2021, 23:30
Juventus și-a onorat statutul de mare favorită în meciul cu ultima clasată, Crotone, în prologul etapei a 23-a din Serie A.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Torinezii s-au impus cu 3-0 și au trecut peste cele două eșecuri la rând, cu Napoli în campionat și cu Porto în UEFA Champions League.
A fost seara în care Cristiano Ronaldo a depășit pasa neagră după 3 meciuri fără gol marcat. Portughezul a fost dezlănțuit și a marcat o ”dublă” până la pauză și a ajuns la 18 goluri în campionat.
CR7 l-a depășit astfel pe Romelu Lukaku și a înscris contra a 78 de echipe în carieră - este foarte aproape de recordul lui Zlatan Ibrahimovic.
Americanul Weston McKennie a stabilit scorul final, 3-0 pentru torinezi, la care Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată, la fel ca Denis Drăguș la Crotone.
Juventus face 45 de puncte și urcă pe locul 3, la 8 puncte de liderul Inter și la 4 de a doua clasată, Milan.
UPDATE Minutul 66: GOOOL Juventus!!! Înscrie și McKennie cu un vole în forță după o lovitură de colț. A ajuns la cota 4 în Serie A, cea mai bună performanță a unui jucător din Statele Unite.
UPDATE Minutul 45+4 Se fluieră finalul primei reprize.
UPDATE Minutul 45+1 GOOOL Juventus!!! Cristiano Ronaldo majorează diferența cu o fază trasă la indigo, servantul fiind Ramsey.
UPDATE Minutul 38: GOOOL Juventus!!! Cristiano Ronaldo deschide scorul cu o lovitură de cap din centrarea lui Alex Sandro. Portughezul nu înscrisese în ultimele 3 partide.
UPDATE Minutul 1: A început partida după un moment de reculegere în memoria lui Mauro Beluggi, fost internațional italian
Un succes i-ar permite trupei lui Andrea Pirlo să nu piardă contactul cu liderul Inter și să profite de pașii greșiți ai Milanului și ai Romei.
Juventus, la care Radu Drăgușin este rezervă, este neînvinsă în fața lui Crotone, dar ultimele două dueluri s-au încheiat nedecis. Oaspeții, cu Denis Drăguș în lot, vin după 4 înfrângeri la rând.
Echipele de start:
Juventus (4-4-2): Buffon - Danilo, Demiral, De Ligt, Alex Sandro - Chiesa, Bentancur, McKennie, Ramsey - Kulusevski, Ronaldo.
Crotone (4-4-2) : Cordaz - Pedro Pereira, Magallan, Golemic, Luperto - Messias, Molina, Vulic, Reca - Ounas, Di Carmine
Etichete: juventus crotone , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...