Lassana Diarra încearcă să-şi relanseze cariera în Italia. "Inter este o oportunitate interesantă"
27.12.2014, 19:53Rămas fără echipă după despărţirea de Lokomotiv Moscova, Lassana Diarra încearcă să-şi relanseze cariera în Serie A, acolo unde este dorit de Inter Milano.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Nu pot vorbi despre negocieri, dar, cu siguranţă, Inter este o oportunitate interesantă pentru el", a declarat agentul mijlocaşului francez, Marijo Knez, pentru Tuttomercatoweb.
"Discutăm despre o echipă foarte bună, care are un antrenor mare. Lass este foarte motivat să revină pe teren şi să-şi demonstreze calitatea pe care o are. Vom vedea dacă destinul îl va aduce la Milano", a adăugat Knez.
Tehnicianul nerazzurrilor, Roberto Mancini, a declarat în mai multe rânduri că îşi doreşte câteva transferuri în perioada de mercato din ianuarie, iar jucătorul de 29 de ani ar putea fi o soluţie pentru linia mediană a echipei care ocupă doar locul 11 în Serie A.
Potrivit presei italiene, fostul mijlocaş al lui Real Madrid a efectuat deja vizita medicală la Inter, oficialii grupării milaneze fiind curioşi care este forma fizică a francezului.
Testele au arătat că Diarra, care a continuat să se antreneze singur în perioada în care nu a evoluat, nu are probleme, iar Inter pare convinsă să-l transfere încă din primele zile ale lunii ianuarie.
Crescut la academia celor de la Le Havre, una dintre cele mai bune din Franţa, Lassana Diarra a jucat în cariera sa la Chelsea, Arsenal, Portsmouth, Real Madrid, Anzhi şi Lokomotiv Moscova.
A fost campion în Anglia, cu Chelsea, şi în Spania, cu Real Madrid, şi are 28 de selecţii în naţionala Franţei.
Etichete: program digi sport , serie a , digi sport , digisport , digi sport live , inter milano , lokomotiv moscova , lassana diarra , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...