Kaka: "La Madrid îmi pierdusem pofta de fotbal"
05.09.2013, 19:54Kaka s-a întors la AC Milan după o perioadă de 4 ani la Real Madrid, club unde nu s-a ridicat la valoarea arătată anterior pe San Siro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Brazilianul a trecut printr-o lungă perioadă de inactivitate din cauza unei accidentări, iar la revenirea pe teren nu s-a mai bucurat de încrederea lui Jose Mourinho. Portughezul l-a introdus rar în echipa Realului, iar atunci mijlocașul nu a dat rezultatele dorite.
Președintele ibericilor, Florentino Perez, a fost de acord cu cedarea lui Kaka la fostul său club, decizia lui fiind motivată de economia substanțială pe care clubul o făcea prin neacordarea salariului de peste 10 milioane de euro anual.
Kaka a fost primit cu brațele deschise de către fanii lui AC Milan, iar brazilianul a promis că va face tot ce ține de el pentru a reveni la forma care l-a consacrat.
Cu toate că a declarat că va zbura cu prima ocazie la Madrid pentru a-i mulțumi personal lui Perez pentru facilitarea transferului, Kaka a rămas cu un gust amar în urma experienței de pe Santiago Bernabeu.
"AC Milan este clubul perfect unde îmi pot recăpăta pofta de fotbal. Din păcate, la Madrid o pierdusem în ultima vreme. Nici nu am jucat prea mult și toate incertitudinile care se învârteau în jurul meu nu îmi făceau deloc bine. Acum sunt liniștit și sper să nu dezamăgesc pe nimeni de la Milan.", a spus Kaka în presa italiană.
Etichete: serie a , jose mourinho , ac milan , kaka ac milan , transferuri ac milan , florentino perez , transferuri real madrid , kaka real madrid , perez presedinte real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...