Video Juventus - Napoli 3-1. Torinezii au primit un penalty controversat în semifinalele Cupei
28.02.2017, 23:50Juventus este favorită să joace finala Cupei Italiei după victoria cu 3-1 din prima manşă cu Napoli, în care Higuain a ratat prima mare ocazie de gol, după 33 de minute.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Trei minute mai târziu, napoletanii, la care Vlad Chiricheş a rămas pe banca de rezerve, au deschis scorul pe terenul rivalei după o combinaţie de excepţie, finalizată de Callejon.
Campioana Italiei a întors meciul în a doua repriză datorită argentinienilor Dybala şi Higuain. Primul dintre ei a transformat un penalty primit la două minute după pauză.
Apoi, Higuain, golgeterul lui Juve venit chiar de la Napoli, şi-a adus echipa în avantaj în minutul 64.
Cea mai controversată fază s-a petrecut în minutul 67. Napoli a cerut un penalty, însă, la faza imediat următoare, Juventus a fost cea care a primit a doua lovitură de pedeapsă a meciului, deşi intervenţia lui Pepe Reina a fost la minge.
Dybala a transformat din nou şi a ajutat-o pe Juventus să câştige cu 3-1.
Returul semifinalei Cupei Italiei este programat pe 5 aprilie.
A doua semifinală, Lazio - AS Roma, se joacă miercuri, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 3.
ECHIPELE
Juventus: Neto - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Lichtsteiner (min.46 Cuadrado), Pjanic, Khedira, Asamoah (min.73 Alex Sandro) - Dybala (min.84 Pjaca), Higuain, Mandzukic. Antrenor: Massimiliano Allegri.
Napoli: Reina - Maggio, Albiol, Koulibaly, Strinic - Rog (min.83 Pavoletti), Diawara, Hamsik (min.57 Zielinski) - Callejon, Milik (min.61 Mertens), Insigne. Antrenor: Maurizio Sarri.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: juventus , napoli , juventus napoli cupa italiei , juve napoli semifinala cupa italiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...