Juventus, în pericol să-şi piardă golgheterul. Tevez a ajuns la un acord pentru a reveni la Boca Juniors
24.03.2015, 10:14Aflată în unul dintre cele mai bune momente din ultimii ani, Juventus primeşte o veste proastă. Potrivit calciomercato.com, golgheterul bianconerilor şi omul decisiv în obţinerea unei calificări spectaculoase în sferturile de finală ale UEFA Champions League, Carlos Tevez, a ajuns la un acord cu Boca Juniors pentru a reveni în Argentina la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul de 31 de ani mai are contract cu "Bătrâna Doamnă" până în 2016, însă sursa citată notează că dorinţa jucătorului de a evolua din nou la echipa sa de suflet l-a determinat să-şi dea acordul pentru o revenire pe La Bombonera.
Tevez, actualul golgheter din Serie A, nu şi-a ascuns niciodată visul de a se întoarce la Boca Juniors, încă din primele luni petrecute la Torino. "Visul meu este să-mi termin cariera la Boca. Nu e simplu. Am 29 de ani şi încă trei ani de contract cu Juventus, dar, cu siguranţă, vreau să revin la Boca şi să fiu competitiv", declara argentinianul în decembrie 2013.
Toamna trecută, preşedintele celor de la Boca, Daniel Angelici, a confirmat disponibilitatea clubului pentru un transfer al "Apaşului": "În iunie, vom încerca să-l readucem pe Tevez. Vom discuta cu el pentru a înţelege ce îşi doreşte".
Conducătorul clubului argentinian a plusat la începutul acestui an, când a făcut o declaraţie care i-a făcut pe şefii şi fanii torinezilor să tremure. "Am vorbit cu Tevez de ziua lui şi nu aş fi surprins dacă ar decide să-i lase pe bianconeri înainte de expirarea contractului şi să vină să joace la noi", a spus Angelici.
Calciomercato.com susţine că familia lui Tevez a făcut câteva investiţii importante în Buenos Aires, acţiuni care ar pregăti terenul pentru revenirea acestuia în Argentina.
Juventus nu este însă dispusă să accepte situaţia. Torinezii nu vor să se despartă de cel mai important jucător al echipei înainte de finalul înţelegerii dintre cele două părţi. Conducătorii bianconeri speră să-l convingă pe Tevez să mai rămână un an în Italia, folosindu-se de argumentul progreselor înregistrate de club, în special în Europa.
Carlos Tevez a jucat pentru Boca Juniors din 2001 până în 2005, perioadă în care a cucerit un titlu al Argentinei, o Copa Libertadores şi o Cupă Intercontinentală.
Etichete: program digi sport , serie a , juventus , digi sport , digisport , digi sport live , boca juniors , carlos tevez , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...