Juventus, criticată, după ce și-a lansat noul tricou. Schimbare de proporții, după un secol
12.05.2019, 18:30Dungile verticale, albe și negre, vor dispărea de pe tricoul lui Juventus, din sezonul viitor, însă schimbarea radicală se pare că nu le-a picat prea bine fanilor, mai ales că ea vine după peste un secol de tradiție. Pe rețelele de socializare, fanii și-au arătat nemulțumirea și au criticat designul.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Noul tricou este împărțit în două, o parte albă în dreapta și una neagră în stânga, iar între ele se află o dungă verticală subțire, de culoare roz. Aceasta din urmă aminteşte de culoarea istorică a clubului Juventus şi aduce un omagiu fondatorilor clubului din Torino în 1897. Astfel, pentru prima dată în istoria clubului, se renunță la acele dungi verticale, albe și negre.
Din 1903, tricourile lui Juventus au fost cu dungi albe și negre. Designul a fost modificat special pentru a răspunde unei strategii de marketing a lui Juve, care în urmă cu doi ani şi-a modernizat şi logo-ul. Noul tricou are mânecile de culoarea opusă a benzilor din care fac parte.
Noile tricouri vor fi purtate de Cristiano Ronaldo și de colegii săi chiar la meciul cu AS Roma, din etapa a 36-a, care va fi în această seară, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2.
Galerie Foto
Juventus, 35 de titluri în Serie A
Juventus a sărbătorit pe 20 aprilie al optulea titlu consecutiv câștigat în Serie A. Bianconerii aveau nevoie de un punct contra Fiorentinei pentru a triumfa din nou în Italia și s-au impus cu 2-1.
Torinezii dețin acum recordul absolut din Top 5 Campionate din Europa. Până acum, se aflau la egalitate cu Olympique Lyon, care avea 7 titluri la rând în perioada 2001 - 2008.
Pentru Juventus, acesta este al 35-lea titlu de campioană a Italiei, un record pentru Serie A. De asemenea, torinezii și-au mai trecut în cont și 13 Cupe ale Italiei și 8 Supercupe ale Italiei.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , echipament juventus , tricou juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele rus Vladimir Putin nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice în Ucraina...