Video Juventus are cel mai bun start de sezon din istorie, dar Allegri este nemulţumit
04.11.2018, 11:21Juventus l-a transferat pe Cristiano Ronaldo pentru a trece la nivelul următor în UEFA Champiosn League, dar, până atunci, portughezul îi ajută pe bianconeri să stabilească alte recorduri în Serie A.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deşi nu a marcat împotriva lui Cagliari, fotbalistul de 33 de ani a avut din nou o evoluţie solidă, iar echipa lui Max Allegri s-a impus cu 3-1 pe teren propriu în faţa sarzilor şi şi-a consolidat primul loc în Italia. Mai mult decât atât, a fost victoria care le oferă torinezilor cel mai bun start de sezon din istoria clubului.
Până în această ediţie de campionat, Juve nu strânsese niciodată 31 de puncte în primele 11 etape. Singurul pas greşit al liderului a fost în meciul de pe teren propriu cu Genoa, încheiat la egalitate, scor 1-1.
La fel de bine au început AS Roma, în sezonul 2013/14, şi Napoli, în stagiunea precedentă. Niciuna nu a luat titlul, ambele fiind depăşite chiar de Juventus, în cele din urmă.
În ciuda startului lansat, care confirmă statutul de favorită clară a "Bătrânei Doamne", antrenorul campioanei Italiei nu este complet mulţumit. În special când vine vorba despre faza defensivă.
"Nu reuşim să închidem meciurile, dar marea problemă e faza defensivă în jumătatea noastră de teren. Trebuie să fim atenţi la fazele fixe, să marcăm mai bine adversarii în careu, pentru că altfel riscăm de fiecare dată să luăm gol.
Senzaţia pe care o dăm este că nu suntem mai puţin solizi faţă de trecut, iar cele 8 goluri primite până acum o dovedesc. Nu ne apărăm bine şi trebuie să ne îmbunătăţim rapid din acest punct de vedere", a declarat Allegri.
VIDEO: Rezumat Juventus - Cagliari 3-1
Etichete: serie a , juventus , max allegri , record juventus , video juventus cagliari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...