Juventus, aproape de o nouă lovitură? James îşi caută casă la Torino
25.08.2016, 17:03Chiar dacă Real Madrid a anunţat că James Rodriguez va rămâne pe "Santiago Bernabeu", presa din Spania scoate la iveală o nouă variantă. Cotidianul AS anunţă că mijlocaşul columbian şi-a trimis avocaţii să îi caute o casă la Torino, ceea ce ar însemna că un eventual transfer la Juventus este iminent.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Informaţia vine din partea companiei Proto Group Ltd, cu care reprezentanţii lui James ar urma să se întâlnească joi. Firma este cea care s-a ocupat şi de locuinţele lui Higuain şi Alves, la Torino, dar şi de cele ale lui Pogba şi Zlatan, la Manchester.
James a fost și pe lista lui PSG în această vară, dar interesul campioanei Franței a picat, după ce banca tehnică a fost preluată de Unai Emery. De asemenea, Chelsea, Arsenal şi Manchester United l-au dorit pe mijlocaşul de 25 de ani.
Totuşi aducerea lui James (25 de ani) la Juventus pare greu de realizat, după ce la dorința expresă a lui Zinedine Zidane mijlocașul columbian a fost păstrat în lot, veste care l-a bucurat foarte tare pe James. De altfel, fotbalistul spunea la 22 iulie, într-un interviu pentru ”AS”, că ”visul meu a fost întotdeauna să joc la Real Madrid și voi face tot posibilul pentru ca el să se îndeplinească în continuare”.
75 de milioane de euro a plătit Real Madrid în 2014 pentru a-l transfera de la AS Monaco, din postura de golgheter al Cupei Mondiale (6 reușite).
Etichete: real madrid , juventus , james
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...