Video Juventus - AC Milan 2-1. Cu un om în plus, bianconerii s-au calificat în semifinalele Cupei Italiei
25.01.2017, 23:49Juventus este în careul de ași al Cupei Italiei. Deținatoarea trofeului a eliminat pe Milan și va juca cu Napoli în semifinale.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Torinezii au deschis scorul după numai 10 minute. Asamoah a centrat, Cuadrado a deviat subtil, iar Dybala a reluat in plasa pentru 1-0. A fost al șaselea gol al argentinianului în ultimele șapte partide jucate pe Juventus Stadium.
Pjanic și-a demonstrat apoi clasa la executarea loviturilor libere - l-a invins pe Donnarumma din marginea careului, în minutul 21.
Milan a sperat că relansează duelul după golul lui Bacca, care l-a învins pe Neto cu o reluare spectaculoasă, în minutul 53.
Locatelli și-a pierdut însă cumpatul și și-a lasat echipa in 10 un minut mai tarziu.
Mandzukic putea majora scorul, dar de fiecare dată a trimis milimetric pe lângă poartă, în minutele 58 și 61. De partea cealaltă, Neto a respins șutul puternic al lui Kucka, în minutul 70, iar Deulofeu, aflat la debutul în tricoul Milanului, a încercat și el să trimită meciul în prelungiri, în minutul 85, însă fără succes.
Echipele:
Juventus: Neto - Barzagli, Bonucci, Rugani, Asamoah - Pjanic, Khedira - Cuadrado, Dybala (Alex Sandro, 67), Mandzukic - Higuain.
Antrenor: Massimiliano Allegri.
AC Milan: Donnarumma - Abate (Pasalic, 64), Zapata, Romagnoli, Antonelli - Kucka, Locatelli, Bertolacci (Honda, 90+1) - Suso, Bacca (Deulofeu, 80), Bonaventura.
Antrenor:Vincenzo Montella.
UPDATE - min 90+4: Final de meci! Juventus câștigă cu 2-1 și se califică în semifinalele Cupei Italiei, acolo unde o va întâlni pe Napoli.
UPDATE - min 54: La doar un minut după ce a revenit în meci datorită lui Bacca, Milan rămâne în zece oameni. Locatelli a văzut al doilea cartonaș galben, după o intrare dură asupra lui Dybala.
UPDATE - min 53: Milan reduce din diferență prin Bacca. Atacantul columbian l-a învins pe Neto printr-o reluare spectaculoasă din interiorul careului!
UPDATE - min 46: A început repriza a doua.
UPDATE - min 45: Pauză. Juventus conduce cu 2-0 după golurile lui Dybala și Pjanic.
UPDATE - min 29: Khedira trimite în poartă o minge respinsă în față de Donnarumma în urma unui șut al lui Higuain. Golul a fost însă anulat întrucât germanul se afla în poziție de off-side.
UPDATE - min 21: Juventus se desprinde după ce Miralem Pjanic a transformat perfect o lovitură liberă obținută de Asamoah.
UPDATE - min 10: Juventus deschide scorul prin Dybala. Nemarcat, argentinianul a înscris după ce a reluat o minge deviată de Cuadrado.
UPDATE - min 1: A început meciul!
UPDATE - Echipele de start:
Juventus: Neto - Barzagli, Bonucci, Rugani, Asamoah - Pjanic, Khedira - Cuadrado, Dybala, Mandzukic - Higuain.
Rezerve: Audero, Del Favero, Chiellini, Alex Sandro, Dani Alves, Lichtsteinder, Hernanes, Mattiello, Sturaro, Rincon, Muratore, Pjaca.
Antrenor: Massimiliano Allegri.
AC Milan: Donnarumma - Abate, Zapata, Romagnoli, Antonelli - Kucka, Locatelli, Bertolacci - Suso, Bacca, Bonaventura.
Rezerve: Storari, De Sciglio, Gomez, Paletta, Vangioni, Honda, Mati Fernandez, Pasalic, Poli, Sosa, Deulofeu, Lapadula.
Antrenor: Vincenzo Montella.
Juventus - AC Milan este cu siguranță capul de afiș al sferturilor de finală din Cupa Italiei. Partida de la Tornio este programată în această seară de la ora 21:45 și va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Campioana en titre din Serie A are o revanșă de luat împotriva milanezilor, după ce în decembrie 2016 a pierdut la loviturile de departajare Supercupa Italiei. De asemenea, și întâlnirea care a avut loc în campionat în octombrie s-a terminat tot cu victoria lui Milan. Locatelli a marcat atunci singura reușită a întâlnirii.
Juventus are însă o statistică încredibilă pe propriul teren. Torinezii sunt neîvinși de 39 de meciuri pe Juventus Stadium, iar în Serie A au 27 de victorii consecutive, ultimele 3 venind cu Bologna, Roma și Lazio.
Milan merge la Torino după o înfrângere suferită chiar pe propriul teren în fața lui Napoli. Echipa lui Vlad Chiricheș s-a impus cu 2-1, la capătul unui meci pe care l-a început excelent. Napoli avea deja 2-0 în minutul 9.
ECHIPELE PROBABILE:
Juventus (4-3-3): Neto - Barzagli, Bonucci, Rugani, Alex Sandro - Sturaro, Pjanic, Rincon - Dybala, Mandzukic, Cuadrado
Antrenor: M. Allegri
AC Milan (4-3-3): Donnarumma - Abate, Zapata, Romagnoli, Antonelli - Pasalic, Locatelli, Kucka - Suso, Bacca, Bonaventura
Antrenor: V. Montella
Etichete: ac milan , cupa italiei , juventus torino , video juventus - milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...