Juventus a anunțat ce se întâmplă cu Cristiano Ronaldo și Paulo Dybala din sezonul următor
articol scris de Digi Sport24.07.2021, 21:54
Pavel Nedved, vicepreședintele clubului Juventus, a oferit informații noi despre starurile Cristiano Ronaldo și Paulo Dybala.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Juventus a anunțat ce se întâmplă cu Cristiano Ronaldo și Paulo Dybala din sezonul următor
După meciul amical dintre Juventus și Cesena, scor 3-1, în care Radu Drăgușin a fost titular la formația torineză, Nedved s-a arătat mulțumit de prima partidă de verificare sub comanda lui Massimiliano Allegri.
Fostul mare jucător lui Juventus a anunțat că Ronaldo va rămâne alături de "Bătrâna Doamnă" și în noul sezon, iar în curând vor începe și negocierile pentru prelungirea înțelegerii lui Paulo Dybala, scadentă în vara anului următor.
"Suntem încrezători, se muncește mult aici. În prima repriză am avut șase jucători născuți după anul 2000. Sunt mulțumit de primul joc, creștem.
Ronaldo va reveni la pregătire luni, 26 iulie, așa cum era programat și va rămâne alături de noi.
În ceea ce îl privește pe Dybala, relația dintre noi nu este una rece. Federico Cherubini se află în legătură cu agentul lui, care va ajunge la Torino în zilele următoare", a spus Nedved, pentru Sky Sport.
Juventus vrea să îi propună lui Ronaldo o prelungire a contractului
Ronaldo va intra în ultimul an de contract, iar șefii torinezi vor să-i propună o nouă înțelegere, valabilă pentru încă un sezon. Doar că, pentru asta, Ronaldo va trebui să accepte o reducere a salariului său anual, care ajunge acum la 31 de milioane de euro net.
Andrea Agnelli vrea să îi propună un contract până în 2023 cu un salariu anual de 20 de milioane de euro pe an, scrie jurnalistul Nicolo Schira.
"CR7: vin şi rămân", scria pe prima pagină La Gazzetta dello Sport, publicație potrivit căreia atacantul se va întoarce pe 25 iulie la Torino, fiind nerăbdător să reia antrenamentele. În sezonul trecut, Ronaldo a terminat pe primul loc în clasamentul golgheterilor din Serie A, cu 29 de reuşite, dar Juve a încheiat doar pe poziţia a 4-a.
"Nimeni din anturajul lui nu ne-a spus că vrea să plece, iar noi îl aşteptăm alături de noi pe 25 iulie", a spus Pavel Nedved, vicepreședintele lui Juventus, pentru DAZN.
133 de meciuri, 101 goluri și 22 de pase decisive a adunat Cristiano Ronaldo pentru Juventus
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , pavel nedved , paulo dybala , radu drăgușon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...