Jose Mourinho s-a "aprins" la conferință, după ce fanii lui Inter l-au "amenințat" pe Romelu Lukaku
articol scris de Digi Sport26.10.2023, 15:21
Jose Mourinho (60 ani) se va întoarce pe "Giuseppe Meazza" sâmbătă, 29 octombrie, când Roma o va întâlni pe Inter, în cadrul etapei a 10-a din Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jose Mourinho, deranjat de faptul că Romelu Lukaku e contestat de fanii lui Inter
”The Special One” a anunțat că se va baza pe Romelu Lukaku (30 ani) în derby, iar apoi s-a "aprins" la conferința de presă, după ce ultrașii lui Inter au anunțat că îl vor huidui pe vârful belgian. Motivul din spatele nervilor lui Mourinho are legătură cu faptul că suporterii îl contestă pe belgian din cauza transferului la AS Roma, însă închid ochii la alte mutări asemenătoare.
Chelsea l-a împrumutat pe Lukaku la AS Roma până la finalul sezonului 2023/2024. Gruparea londoneză l-a cumpărat pe atacant în 2021, de la Inter, pentru 113 milioane de euro.
"Nu știam că era atât de important la Inter, unde a câștigat un Scudetto și câteva cupe, ceva ce au făcu alți 200 de jucători în istoria lui Inter. Pe scurt, nu mi s-a părut atât de important pentru ei. Mutarea lui Lukaku de la Inter la Roma este o dramă.
Calhanoglu de la AC Milan la Inter e minunat. Cannavaro de la Juventus la Inter nu este o problemă, la fel ca Vieri de la Inter la AC Milan. De aceea spun că este o surpriză pentru mine că Lukaku are un rol atât de important în istoria Inter-ului!", a declarat Jose Mourinho, citat de Gazzetta dello Sport.
- Mourinho a scris istorie la Inter între 2008 şi 2010. În ultimul sezon cu el pe bancă, "Nerazzurrii" au reuşit o triplă istorică, câştigând campionatul, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.
Jose Mourinho a numit favorita la titlu din Serie A
După nouă etape disputate, Inter Milano este liderul din Serie A, întrucât a reușit să obțină 22 de puncte.
În sezonul trecut, ”nerazzurri” au ajuns până în finala UEFA Champions League și au câștigat Cupa Italiei. Inter traversează o formă sportivă foarte bună, iar Mourinho a spus despre ei că sunt favoriți clar la câștigarea campionatului, notează Agerpres.
"Vom întâlni o echipă care după părerea mea ar trebui să câştige campionatul cu un avans de 20 de puncte. Ca să jucăm împotriva lor va trebui să fim la cel mai înalt nivel.
Vom încerca, vom merge acolo să jucăm, dar mai întâi este meciul de mâine (joi, cu Slavia Praga, în Europa League-n.r.) şi va fi greu", a spus Mourinho, a cărui echipă este pe locul 7 în Serie A, în timp ce Inter ocupă fotoliul de lider.
Etichete: serie a , jose mourinho , as roma , romelu lukaku
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...