Jose Mourinho a intrat pe fir pentru a-l aduce pe Donnarumma la Roma! Ce răspuns i-a dat portarul
articol scris de Digi Sport02.06.2021, 08:04
Gianluigi Donnarumma este unul din jucătorii aflați la mare căutare după ce contractul lui cu AC Milan a expirat.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Iar două mari cluburi, Juventus și Barcelona, sunt extrem de interesate de serviciile goalkeeperului de 22 de ani.
Însă pe fir a intrat și Jose Mourinho, susține La Gazzetta dello Sport.
”The Special One” a preluat pe AS Roma după despărțirea de Tottenham și vrea să facă o echipă redutabilă, capabilă să se bată pentru titlu în Serie A.
Paul Lopez și Mirante sunt portarii capitolinilor, dar Mourinho a încercat să profite de ituație și l-a sunat personal pe Donnarumma.
Însă acesta nu a părut impresionat de cuvintele portughezului și i-a dat de înțeles că are o ofertă mai generoasă din partea lui Juventus.
Gianluigi Donnarumma, dorit și de Barcelona
De altfel, Torino pare destinația cea mai probabilă pentru portarul care a debutat în Serie A la doar 16 ani între buturile rossonerilor.
Șefii Barcelonei au tatonat terenul cu impresarul jucătorului, Mino Raiola, îngrijorați de accidentările lui Marc Andre ter Stegen, care acuză probleme la genunchi în ultimele 3 sezoane.
Donnarumma a refuzat prelungirea contractului cu AC Milan, chiar înainte de un derby cu Juventus, fapt care a atras furia fanilor echipei la care joacă Ciprian Tătărușanu.
Donnarumma ar putea semna cu Juventus pentru șase milioane de euro
Donnarumma este liber de contract după ce nu a acceptat o prelungire a contractului său care va expira la data de 30 iunie.
În ultima perioadă s-a spus că goalkeeper-ul ar putea semna cu Barcelona sau cu Paris Saint Germain, dar Juventus este în pole-position pentru serviciile portarului, dacă bianconerii vor reuși să îl vândă pe Wojciech Szczesny.
Milanezii i-au propus lui Donnarumma prelungirea contractului pentru opt milioane de euro pe sezon, dar Donnaruma și agentul său, Mino Raiola, au refuzat oferta pentru că au dorit un salariu mai mare.
Potrivit Corriere dello Sport, Gianluigi Donnarumma este pregătit să semneze cu Juventus pentru șase milioane de euro pe sezon, o sumă mai mică decât cea propusă de AC Milan, formația de la care a ales să plece.
O revenire la AC Milan iese din discuție, după ce aceștia au semnat cu Mike Maignan, portarul celor de la Lille.
Etichete: jose mourinho , marc andre ter stegen , gianluigi donnarumma , gianluigi donnarumma milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...