Italienii fac totul pentru a încheia sezonul. Până când poate fi prelungită ediția din Serie A
06.04.2020, 08:23Gabriele Gravina, președintele Federației Italiene de Fotbal, insistă că sezonul din Serie A trebuie încheiat pe teren și este gata să prelungească actuala ediție atât cât va fi nevoie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campionatul este suspendat de la data de 9 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, care a produs peste 15.000 de decese numai în Italia.
În aceste condiții, președintele Federației spune că sezonul ar putea fi prelungit chiar până în luna octombrie, dacă situația o va cere.
"Singura soluție pentru a gestiona o astfel de situație de urgență este să terminăm sezonul 2019/2020 în acest an. Lucrăm la o serie de soluții posibile.
Dacă s-ar putea încheia în septembrie sau octombrie? Da, este una dintre ipoteze. În acest fel, nu am pune în pericol nici sezonul actual, dar nici pe următorul", a spus Gravina, pentru RAI, citat de Sky Sports.
Majoritatea cluburilor și-ar dori ca sezonul să fie anulat
Din ce în ce mai multe echipe din Serie A vor ca actuala ediție de campionat să fie anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Primul care a dat semnalul a fost Massimo Cellino, președintele de la Brescia.
Lui i s-au alăturat șefii de la Udinese, SPAL, Torino, Sampdoria și Genoa. Altre trei grupări au dat de înțeles că înclină spre aceeași măsură - este vorba despre AC Milan, Fiorentina și Cagliari.
În tabăra opusă se află echipele din fruntea clasamentului, precum Juventus, Lazio, Parma, Roma și Napoli. Inter nu s-a pronunțat încă, iar Atalanta crede că nu se va putea juca prea curând la Bergamo, unul dintre cele mai afectate orașe din Italia.
- Sezonul din Serie A s-a întrerupt după 26 de etape
- Juventus este lider, cu 63 de puncte, însă este la doar o lungime distanță de Lazio
Etichete: serie a , federatia italiana de fotbal , gabriele gravina , coronavirus , pandemie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...