Italienii anunţă transferul care îi dă fiori lui Tătăruşanu
04.01.2017, 10:24Ciprian Tătăruşanu e din nou pus la zid de presa italiană. Jurnaliştii de la it.eurosport.com susţin că Fiorentina îi caută înlocuitor portarului român, titular incontestabil în acest sezon.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
“Tătăruşanu nu a convins, iar Fiorentina ar putea forţa transferul lui Mattia Perin. Genoa a renunţat deja la jucători precum Pavoletti şi Rincon, iar Enrico Preziosi e un personaj straniu, capabil să vândă şi mai mulţi fotbalişti”, notează sursa citată.
Mattia Perin (24 de ani) a sosit la Genoa în vara lui 2013 şi este cotat la 18 milioane de euro, fiind printre cei mai apreciaţi portari din Serie A TIM.
Acelaşi site a dezvăluit şi alte ţinte ale granzilor din Italia din această iarnă. Juventus l-ar vrea pe Nathaniel Clyne (Liverpool), Roma pe starul Atalantei, argentinianul “Papu” Gomez, AC Milan pe mijlocaşul croat al Fiorentinei, Milan Badelj, iar Inter pe căpitanul argentinian al lui Lazio, Lucas Biglia.
Nici Lazio n-ar vrea să rămână pasivă în perioada de transferuri din această iarnă. Echipa la care joacă Ştefan Radu l-ar dori pe Francesco Acerbi (Sassuolo).
23 de meciuri a apărat Ciprian Tătăruşanu poarta Fiorentinei în acest sezon: 18 jocuri din Serie A şi cinci din Europa League
Toate partidele din Serie A sunt transmise ÎN DIRECT de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL TRANSMISIILOR
Etichete: tatarusanu , fiorentina , mercato italia , presa italia tatarusanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...