Video Ionuţ Andrei Radu, fost junior la Steaua şi Dinamo, a debutat pentru Inter. Moment de neuitat
15.05.2016, 00:00Ionuţ Andrei Radu (18 ani), portarul român al lui Inter, a debutat în această seară pentru nerazzurri, în ultima etapă din Serie A. Puştiul născut în Bucureşti a fost introdus de Mancini în minutul 72 al disputei din deplasarea de la Sassuolo, scor 3-1 pentru gazde.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Un nou sezon sub aşteptări pentru Inter, care a încheiat abia pe locul 4, s-a terminat cu un moment superb pentru noi, românii. Ionuţ Andrei Radu şi-a făcut debutul pentru formaţia lui Mancini şi a reuşit în cele 20 de minute în care a evoluat, să aibă câteva intervenţii sigure şi să nu primească gol.
Adus de Internazionale Milano în vara lui 2013 de la Pergolettese, formaţie din Serie C2 (liga a patra) din Italia, puştiul a jucat doi ani la Allievi Nazionali, echipa de juniori a Interului și la Inter Primavera, formaţia de tineret a clubului.
Acum, impresionați de modul în care tânărul fotbalist român își face treaba la juniori, oficialii au decis să îi dea o şansă şi la echipa mare. În această seară Mancini i-a oferit un moment de neuitat şi foarte probabil din sezonul viitor Ionuț Radu va fi inclus între cei trei portari pe care-i va avea la dispoziție Inter.
Specialist la penalty-uri
Radu a impresionat în finala de juniori din 2014, când Allievi Nazionali s-a impus cu 4-2 în fața celor de la AC Milan. Atunci, românul a apărat trei lovituri de departajare, după ce și în semifinale cu Parma se remarcase la fel.
Ionuț Radu a reușit până acum să câștige un titlu și Supercupa, ambele cu Allievi, Cupa Viareggio cu Primavera, dar a intrat şi în circuitul naţionalei de tineret a României.
Produs al clubului Viitorul Bucureşti, Ionuţ Andrei Radu a fost adus în 2009 la Academia Stelei, unde a petrecut trei ani. Lipsa de viziune a celor implicaţi la clubul roş-albastru şi închiderea Academiei l-au făcut pe puşti să îşi încerce norocul pentru un sezon la Dinamo 2, pentru ca apoi să ia calea Vestului. Acolo a crescut enorm, iar în această seară a debutat în echipa mare a Interului.
"Portarul meu favorit e David De Gea", spunea Ionuţ Andrei Radu în urmă cu doar câteva luni, pentru un site de suporteri al Interului.
La juniorii lui Inter mai evoluează un puşti român foarte apreciat, Răzvan Popa. În plus, George Puşcaş, un alt tânăr de mare perspectivă, a fost împrumutat la începutul acestui sezon la Bari. Azi, Puşcaş a reuşit un gol şi un assist pentru echipa din Serie B.
Etichete: portar steaua , ionut andrei radu , ionut andrei radu steaua , steaua radu portar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...