Video Înjurat de tot stadionul, Higuain i-a ”dedicat” lui De Laurentiis primul gol înscris pe San Paolo: ”E vina ta”
06.04.2017, 09:43VIDEO Napoli - Juventus 3-2. Gonzalo Higuain a revenit pe San Paolo, din postura de adversar. Altădată aclamat, ”Pipita” a fost huiduit de suporterii adverși, iar după ce a deschis scorul, în returul semifinalei din Cupa Italiei, cel mai bun marcator al "Bătrânei Doamne" i-a transmis un mesaj clar finanţatorului lui Napoli, Aurelio de Laurentiis: "Este vina ta că am plecat!".
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În fața a 50.000 de spectatori prezenți miercuri seară pe San Paolo, Higuain i-a transmis un mesaj cât se poate de clar fostului său patron, care a ales să-l cedeze ”Bătrânei Doamne”, echipă care a plătit 90 de milioane de euro pentru el.
Atacantul lui Juventus, Gonzalo Higuain, a avut o reacţie incredibilă după ce a deschis scorul în returul semifinalei din Cupa Italiei. Cel mai bun marcator al "Bătrânei Doamne" a ridicat mâna spre tribuna oficială acolo unde era finanţatorului lui Napoli, Aurelio de Laurentiis și a strigat: "Este vina ta că am plecat!".
”Cu el nu am avut nici o relație, a fost intenția lui de-a mă vinde, de aceea nu am mai stat nici o secundă în plus”, a declarat în trecut fotbalistul.
La rândul său, preşedintele clubului Napoli a spus că atacantul argentinian a dat dovadă de ''ingratitudine'' atunci când a ales să plece la Juventus.
”Unii spun că a vorbi de trădare ar fi exagerat, însă eu cred contrariul, deoarece există, în alegerea lui, din cauza ingratitudinii arătate, sentimentul trădării'', a afirmat preşedintele lui Napoli, Aurelio De Laurentiis.
''Bineînţeles, trebuie să iau în considerare rolul jucat de Juventus, însă mă aşteptam la un alt gen de comportament din partea lui”, a adăugat Aurelio De Laurentiis.
Pe parcurs, Aurelio De Laurentiis a dat de înțeles că nu a trecut peste "trădarea" lui Gonzalo Higuain. "Cineva ca Higuain limitează creşterea celorlalţi. Sunt încă multe lucruri pentru care avem de jucat şi probabil că vor fi şi momente dificile, dar cred că deocamdată trebuie să ne bucurăm de această echipă, care e meritat aproape de vârful clasamentului", a declarat oficialul.
Atacurile președintelui de la Napoli nu au fost trecute cu vederea de agentul şi totodată fratele lui Gonzalo Higuain. “Eu cred că Aurelio De Laurentiis este un mare actor. Cred că președintele lui Napoli a fost foarte fericit când a primit cele 90 de milioane de euro de la Juventus”, a spus acesta lăsând să se interpreteze că “sentimentul trădării” exprimat de Laurentiis a fost fals.
“Napoli este un club foarte mare și avem relații bune cu cei din acest oraș”, a mai spus Nicolas. “Gonzalo Higuain a vorbit frumos despre oamenii de aici când şi-a luat rămas bun. Problema nu este orașul sau fanii. Problema este modul de gândire al președintelui Laurentiis. Gonzalo a apărat întotdeauna cu onoare clubul Napoli”.
VEZI PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Torinezii au câștigat cu 5-4 la general și s-a calificat în finala Cupei, unde se va lupta pentru trofeu cu Lazio.
VIDEO CU REZUMATUL PARTIDEI:
Etichete: higuain , juventus , napoli , san paulo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...