Încă trei zile de pauză pentru Tătăruşanu. Partida Fiorentinei din Serie A, amânată
07.01.2017, 17:41Ciprian Tătăruşanu îşi amână debutul în 2017. Partida Fiorentinei de la Pescara, din etapa a 19-a din Serie A, care ar fi trebuit să aibă loc duminică, a fost amânată din cauza ninsorii.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Poliţia din Pescara a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de securitate pentru spectatori, deoarece stadionul este acoperit cu gheaţă şi zăpadă.
Liga Italiană va decide luni data la care va avea loc meciul de pe Stadio Adriatico, care ar fi trebuit să fie transmis în direct de Digi Sport 3 duminică, de la ora 16.00. În locul duelului de la Pescara veţi putea vedea în direct la Digi Sport 3, tot de la ora 16.00, partida dintre Sassuolo şi Torino.
"Delfinii" de la Pescara sunt ultimii în clasamentul din Serie A, cu nouă puncte, în timp ce Fiorentina este a noua în ierarhie, cu 27 de puncte.
Românul Tătăruşanu a apărat poarta grupării viola în toate cele 18 jocuri din acest campionat şi a ratat numai 50 de minute din actuala stagiune din Serie A, din cauza unei accidentări suferite în jocul cu Chievo. Ianis Hagi a debutat şi el în tricoul Fiorentinei, în partida din deplasare cu Cagliari.
Fiorentina va debuta în 2017 în Cupa Italiei, cu Chievo, miercuri, de la ora 18.30, în direct la Digi Sport 2.
Cele mai importante meciuri din Serie A sunt transmise ÎN DIRECT de Digi Sport.
VEZI AICI PROGRAMUL TRANSMISIILOR
Etichete: tatarusanu , ianis hagi , fiorentina meci amanat , ninsoare fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...